Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Turcescu a depus 58 de amendamente care privesc judeţul Constanţa în cadrul dezbaterilor pe buget Zone vizate - sănătatea şi modernizarea instituţiilor de învăţământ

ro

04 Feb, 2017 00:00 1285 Marime text
Au început dezbaterile pe buget în comisiile parlamentare. Ca deputat de Constanţa, Robert Turcescu (PMP) a depus un număr de 58 de amendamente care vizează problemele legate de infrastructura judeţului, situaţia şcolilor şi a unităţilor sanitare din judeţ, dar şi a unor lăcaşuri de cult.
 
Astfel, în ceea ce priveşte sănătatea, acesta a solicitat alocări bugetare pentru renovarea şi dotarea Spitalului Clinic de Balneologie din Eforie, a Spitalului Municipal Mangalia, modernizarea şi dotarea cu aparatură a centrelor ambulatorii din Policlinica Eforie Nord şi din oraşul Negru Vodă, dar şi pentru înlocuirea instalaţiei electrice în Secţia de Pneumologie/TBC din Spitalul Judeţean Constanţa. De asemenea, Turcescu a cerut achiziţionarea unei ambulanţe pentru centrul medical din comuna Mihai Viteazu, amenajarea şi dotarea unui dispensar în satul Siminoc, construcţia unui dispensar în comuna Corbu, dar şi renovarea dispensarelor din Săcele şi Seimeni. În plus, a solicitat Guvernului să aloce bani şi pentru construcţia de locuinţe destinate medicilor care lucrează în spitalele din Hârşova şi Mangalia.
 
„Pentru că PMP a susţinut mereu înfiinţarea de creşe şi grădiniţe, am cerut Executivului sumele necesare pentru construcţia unor astfel de unităţi în Cumpăna şi Negru Vodă. De asemenea, am solicitat fonduri pentru renovarea, modernizarea şi/sau dotarea cu mobilier sau calculatoare a unor şcoli din Constanţa, Agigea, Aliman, Dunăreni, Costineşti, Dobromir, Hârşova, Negru Vodă, precum şi achiziţionarea unui microbuz pentru transportul elevilor din Costineşti. În plus, am cerut şi modernizarea grădiniţelor din Cobadin şi Eforie, dar şi construcţia/modernizarea de săli de sport pentru şcoli şi licee din Cobadin, Eforie, Nicolae Bălcescu, Săcele, Mangalia“, susţine parlamentarul PMP.
 
Alte solicitări de alocări bugetare s-au făcut pentru asfaltarea DC 85, care leagă satul Luminiţa de DJ 226, şi pentru bretelele de legătură între Cumpăna şi şoseaua de centură Ovidiu - Agigea. Deputatul a mai solicitat Guvernului să aloce bani pentru alimentarea cu gaze a comunei Corbu, dar şi pentru alimentarea cu apă şi canalizare sau extinderea reţelelor existente din Dobromir, Sinoe, Mihai Viteazu, Peştera şi Mangalia.
 
De asemenea, acesta a cerut fonduri pentru construcţia de case de cultură în Costineşti şi în satul Dunăreni din comuna Aliman, dar şi pentru renovarea caselor de cultură din Mangalia, Văleni şi Hârşova.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii