Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:08 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Schimbarea la faţă“ a lui Mazăre. Cum s-a „sucit“ primarul în ultimul an

ro

05 Feb, 2015 00:00 3280 Marime text

Radu Mazăre, liderul PSD Constanţa, a avut, în ultimul an, mai multe repoziţionări. Altfel spus, s-a „sucit“, aşa cum îi place primarului să spună. Mazăre a renunţat la uniforma de revoluţionar, redevenind politicianul elegant, cu cravată şi butoni. Un look inspirat de celebrul personaj James Bond, spune edilul-şef. Acelaşi Mazăre agreează acum ideea de a subvenţiona transportul public în comun pentru toţi elevii constănţeni, indiferent de venituri. Şi tot Mazăre, cel care-i „plângea“ de milă lui Ponta, pe motiv că acesta din urmă munceşte „de-i sar ochii din cap“, îi întoarce astăzi spatele premierului, şeful său pe linie de partid. Să fie, oare, o aşa-numită „schimbare la faţă“ a primarului municipiului Constanţa?

No more revolution


După ce, vreme îndelungată, a apărut la evenimente mai mult sau mai puţin oficiale purtând o ţinută de aşa-zis revoluţionar, inspirată de Che Guevara, simbolul regimului comunist cubanez, Radu Mazăre a renunţat, se pare, la hainele kaki şi la previzibila beretă roşie. Acest lucru s-a întâmplat imediat după alegerile prezidenţiale de la finalul anului trecut, atunci când conducerea centrală a PSD a declarat că partidul a pierdut şi din cauza etichetei de partid comunist. Astfel, ţinuta sa preferată, parte din „arsenalul“ său din „lupta cu procurorii DNA“, a dispărut complet. Fără bocanci, fără haine kaki, fără beretă roşie.

Mazăre a revenit, în schimb, la imaginea politicianului elegant. Nicio haină pestriţă, niciun sacou în culorile penajului de papagal. Fără şosete galben-semafor cu buline, fără cămăşi roz bonbon. Cumva, Mazăre afişează acum, din punct de vedere vestimentar, estetic, imaginea de la începuturile carierei sale în administraţie.


În acest sens, a declarat că a abordat o imagine inspirată de James Bond.

În an preelectoral, subvenţii pentru elevi


Surprinzătoare este, anul acesta, disponibilitatea lui Radu Mazăre de a asculta doleanţele elevilor constănţeni cu privire la reducerile pentru transportul public în comun. Dacă, anul trecut, primarul nu a vrut să audă de aplicarea unei subvenţii pentru toţi elevii din Constanţa, indiferent de venituri, în 2015, ia în calcul nu doar subvenţionarea abonamentelor, ci şi o posibilă gratuitate a acestora, pentru elevii ai căror părinţi au venituri ce nu depăşesc salariul minim pe economie, de la 1 iulie.

Astfel, şeful municipalităţii constănţene se întâlneşte cu elevii, îi ascultă, îi provoacă la discuţii, fără însă a-i mai privi cu ironia de anul trecut.
În acelaşi timp însă, Asociaţia Elevilor din Constanţa depune plângere penală împotriva primarului, pe motiv că nu ar fi respectat legea în privinţa subvenţionării abonamentelor pentru transportul în comun pentru elevi.

De la „munceşte mult băiatul“, la protestele împotriva Guvernului Ponta

Mazăre nu are o altă atitudine doar faţă de studenţi, ci şi faţă de conducerea PSD. Nemulţumit de faptul că administraţia locală nu şi-a majorat pachetul de acţiuni administrat în Portul Constanţa şi, mai mult, a pierdut şi pachetul de 20% preluat, cu titlu gratuit, în 2008, dar şi de intenţia lui Victor Ponta şi a lui Liviu Dragnea de a modifica statutul partidului, primarul lasă impresia că „întoarce armele“ împotriva şefului său pe linie de partid.

Astfel, Radu Mazăre cere demisia lui Ponta de la conducerea partidului după eşecul înregistrat la alegerile prezidenţiale şi este de acord cu protestul angajaţilor din administraţia locală. Protest îndreptat chiar împotriva Guvernului Ponta.

În septembrie 2014, preşedintele PSD Constanţa îi făcea campanie intensă lui Ponta şi explica faptul că acesta trebuie ales „ca să trăim într-o ţară normală“. „Munceşte mult băiatul (n.r. Victor Ponta). Munceşte de-i sar ochii, de dimineaţă până noaptea (...). De-asta ar trebui să-l votăm pe Ponta. Ca noi, care-om mai sta, care-om mai trăi p-aici, liberi, copiii noştri... să trăim într-o ţară normală“, afirma şeful municipalităţii constănţene.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii