Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:29 18 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Carmen Daniela Dan, propusă ministru al Afacerilor Interne

ro

03 Jan, 2017 16:29 1172 Marime text
Carmen Daniela Dan s-a născut la 9 octombrie 1970, la București. A absolvit Liceul de filologie-istorie ''Zoia Kosmodemianskaia'' din București, în anul 1989, apoi a urmat Facultatea de Drept, la Universitatea Ecologică București. În iulie 2000, a susținut examenul de licență la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, potrivit CV-ului postat pe site-ul www.prefectura-teleorman.ro.

Ulterior, a urmat studii postuniversitare, respectiv un master în ''Managementul Afacerilor Publice Europene'' (2003-2004), apoi a urmat cursuri de formare, precum: un program de perfecționare în ''Politici publice în administrația publică locală' (2007), un Program de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici pentru anul 2012 — seria a II-a de admitere (2013) și un ''Program pilot de formare specializată în contextul exercitării funcției publice destinat prefecților și subprefecților'' (2013), cu certificate de absolvire obținute la: Academia de Studii Economice București — Institutul Național de Administrație; Institutul Național de Administrație — Centrul Regional de Formare continuă București; Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice — Agenția Națională a Funcționarilor publici; Fondul Social European prin Programul Operațional "Dezvoltarea Capacității Administrative", Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice — Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

A fost secretar la CPUN (mart.-sept. 1990); secretar la Școala gen. nr. 3 Videle (sept. 1990 — iul. 1996); referent la Banca Agricolă — Agenția Videle (iul. 1996 — nov. 2001); teller front office la Banca Raiffeisen — Agenția Videle (nov. 2001 — iul. 2002); consilier juridic la Consiliul Județean Teleorman — Serviciul Juridic și Contencios (iul. 2002 — dec. 2010); director executiv la Consiliul Județean Teleorman — Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Județului Teleorman (dec. 2010 — iun. 2012); subprefect al județului Teleorman (15 iun. 2012 — 13 mart. 2014) și prefect al județului Teleorman, în perioada 13 mart. 2014-22 oct. 2016, dată la care și-a depus cererea de încetare a exercitării cu caracter temporar a atribuțiilor, potrivit site-ului www.senat.ro.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, Carmen Daniela Dan a candidat pe listele PSD, obținând un mandat de senator, în județul Teleorman. Începând cu data de 22 decembrie 2016, este președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senat.

sursa foto: http://liberinteleorman.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii