Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:47 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

La mulţi ani! Daniel Asaftei, Iurgen Lică, Bianca Şiangă şi Laurenţiu Florea, la ceas aniversar (galerie foto)

ro

20 Jan, 2016 00:00 1462 Marime text
 

Mai mulţi reprezentanţi ai sportului constănţean îşi serbează astăzi zilele de naştere. Antrenorul de la Clubul Sportiv Pontica din Constanţa, Daniel Asaftei, a împlinit 29 de ani. Daniel este multiplu campion naţional, european şi mondial la mai multe sporturi de contact.
 
Arbitrul de fotbal Iurgen Lică a ajuns la 23 de ani. Tatăl său este Marcel Lică, fost arbitru internaţional şi observator, dar şi fost jucător şi preşedinte la FC Farul. Pe lângă activitatea din arbitraj, unde deţine categoria I, Iurgen se ocupă şi de o afacere de familie, o agenţie de modeling.
 
Cea mai mică dintre sărbătoriţii zilei este atleta de la CS Farul Constanţa Bianca Şiangă, care a împlinit 16 ani. Sportiva este antrenată la club de Eveline Lisenco. Astăzi face cinste, cu ocazia împlinirii a 35 de ani, şi Laurenţiu Florea, fost fotbalist (fundaş lateral sau central) la FC Farul, echipă la care a jucat şase ani, între 2003 şi 2009. Ultima echipă la care a evoluat Laurenţiu este Callatis 2012 Mangalia, iar în cariera sa a mai activat la formaţii precum CSM Medgidia, CSM Ploieşti şi CSMS Iaşi.          
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii