Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:16 25 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un nou mod de „acţiune“ al unor bulgari, prinşi în flagrant la Constanţa. Unul dintre ei, arestat preventiv

ro

14 Sep, 2016 00:00 850 Marime text
Magistraţii Tribunalului Constanţa au respins, ca nefondată, contestaţia formulată de Ştefan Slavchev Martinov împotriva încheierii Judecătoriei Constanţa, instanţă care a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile. Decizia este definitivă.
 
Amintim că mai mulţi bulgari au fost trimişi în judecată pentru furt calificat, dosarul fiind înregistrat la instanţele din Constanţa. Modul acestora de „acţiune“, potrivit anchetatorilor, este următorul: filau parcările centrelor comerciale, înţepau pneurile, iar când victimele se pregăteau să-şi remedieze problema, furau tot ce le pica în mână.
 
Oamenii legii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi i-au prins în flagrant. Se pare că aceştia ar fi venit special din Bulgaria pentru furturile din Constanţa.
 
Una dintre persoanele care au reclamat că li s-ar fi furat bunuri din maşină a făcut sesizare la Secţia 5 de Poliţie. Prejudiciul cauzat a fost în cuantum de 13.000 de lei. Totul s-a petrecut după ce ar fi fost la Metro 2, de pe şoseaua Mangaliei, după care s-ar fi îndreptat către Billa. Atunci, ar fi observat că roata stânga-spate s-ar fi dezumflat, fiind obligat să oprească autoturismul, după care acesta ar fi coborât din maşină şi ar fi observat că anvelopa este tăiată în două locuri.

Şi-ar fi lăsat borseta în autoturism, pentru a schimba roata tăiată cu cea de rezervă. După ce a schimbat-o, ar fi observat că autori necunoscuţi i-ar fi sustras borseta ce conţinea buletinul, carduri bancare, chei de la apartament şi de la alt autoturism şi suma de 13.000 de lei. În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că presupuşii autori ai furtului ar fi Georgi Atanasov, Georgiev Toni și Ştefan Slavchev Martinov.

Ti-a placut articolul?

Comentarii