Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
05:00 10 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cel mai „conştiincios“ taximetrist din România este din Constanţa şi tocmai a fost trimis în judecată!

ro

10 Nov, 2016 00:00 8978 Marime text
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa. Până în prezent, nu a fost stabilit un prim termen de judecată
 
Cel mai „conştiincios“ taximetrist din România este constănţean! Altfel nu poate fi explicat gestul unui bărbat din municipiu care, după ce a accidentat un copil, pe care l-a dus la spital, s-a întors în oraş pentru a onora o altă comandă. Şi asta, conform anchetatorilor, fără să anunţe în prealabil poliţiştii.
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa spun că taximetristul a fost deferit Justiţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, constând în părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „la data de 2 iunie 2014, în jurul orei 15.50, a condus autoturismul marca Dacia, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa, dinspre strada Nicolae Iorga către strada Ion Raţiu“.
 
„În momentul în care a ajuns în dreptul parcului, şoferul a surprins şi a accidentat pe minorul (…), în vârstă de opt ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure. După producerea accidentului, inculpatul a constatat că minorul S.S.A. a suferit leziuni corporale, astfel că l-a urcat împreună cu mama acestuia, pe nume S.S.E, în taximetrul pe care-l conducea şi la volanul căruia se afla în momentul accidentului şi i-a transportat la Spitalul Judeţean Constanţa“, conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
Magistraţii arată că, „în continuare, inculpatul i-a lăsat numărul de telefon personal mamei victimei minore, apoi a plecat să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu, pentru a-şi onora o altă comandă pentru transportarea unui client în calitatea lui de taximetrist, fără să-şi îndeplinească obligaţia instituită prin lege în sarcina sa şi să aducă evenimentul rutier la cunoştinţa organelor de poliţie şi fără să fi obţinut în prealabil încuviinţarea acestora, fiind găsit ulterior de poliţişti, prin apelarea lui telefonică“.
 
Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa. Până în prezent, nu a fost stabilit un prim termen de judecată.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii