De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
04:33 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (XXXVIII.5.H) - Evlia Celebi (Turcia) - galerie foto

ro

21 Sep, 2016 00:00 398 Marime text
Marele călător turc Evlia Celebi (1611-1684?) s-a născut în familia unui bijutier din capitala imperială Constantinopol / Istanbul şi se înrudea prin mama sa cu marele vizir Melek Ahmed paşa, care l-a sprijinit mult în activitatea sa. După ce studiază la şcoli ecleziastice, devine în 1636 recitator al Coranului la Moscheea „Sf. Sofia” din capitala otomană Constantinopol. Aici este remarcat de sultanul Murad IV (1623-1640), devenind unul dintre sfetnicii acestuia. În seraiul sultanului, Evlia cunoaşte o serie de demnitari şi cărturari ai Imperiului Otoman.
 
Încă din 1630, începe să călătorească din pasiune în jurul Constantinopolului, iar în 1633-1635 îl însoţeşte pe sultan în campania împotriva Persiei şiite. După câţiva ani, el primeşte slujba de spahiu (călăreţ) cu soldă şi însoţeşte diverşi demnitari în campaniile din Asia. După ce protectorul său, Melek-paşa, devine mare vizir, începe să călătorească şi în Rumelia, adică în provinciile europene ale imperiului, inclusiv Dobrogea, precum şi în Europa creştină (1651-1670). Aceste călătorii au fost ocazionate de campaniile armatelor turceşti împotriva Habsburgilor, a cazacilor şi a revoltelor Principatelor Române vasale. El a continuat să călătorească până în apropierea morţii sale, la o vârstă înaintată.
 
Opera lui Evlia Celebi, care se numeşte Seyahatname (Carte de călătorii), însumează 7.000 de pagini, structurate în zece volume. Lucrarea se bazează pe notele detaliate din orice domeniu luate în timpul călătoriilor şi pe surse scrise în diverse limbi: turcă, arabă, persană, greacă şi latină. Ediţia cea mai completă şi mai răspândită este cea publicată la Istanbul în zece volume, în perioada 1896-1938, deşi primele şase volume au fost afectate serios de cenzura sultanului Abdul Hamid II (1876-1909). Cu toate acestea, ediţia turcească a fost aleasă pentru a fi tradusă în româneşte de istoricii de la Institutul „N. Iorga”.
 
Volumul III este cel mai bogat în informaţii despre Dobrogea, fiind rezultatul călătoriei din 1651 în suita rudei şi protectorului său Melek Ahmed-paşa. Acesta fusese mazilit din funcţia de mare vizir şi numit în funcţia de valiu al eialetului / vilaietului („provincie”, în turcă) Silistra. Astfel, Evlia Celebi poate fi socotit, în ansamblu, călătorul din secolele XIV-XVII care a arătat cel mai mare interes Dobrogei prin numărul de pagini dedicate acestui subiect.
 
La începutul secolului XVII, sangeacul Silistra şi alte sangeacuri au fost detaşate din eialetul Rumelia şi au format eialetul Silistra, în scopul eficientizării apărării litoralului vestic al Mării Negre împotriva incursiunilor cazacilor. Pentru noul eialet de rang viziral, Evlia mai foloseşte şi numele cetăţii Oceakov (port la Marea Neagră, între Nistru şi Bug, azi, în Ucraina).
 
După preluarea funcţiei în toamna lui 1651, Melek-paşa a plecat într-o inspecţie prin eialet în februarie - martie 1652.
 
Din cetatea Kara-Harman (identificată de istoricii de la Institutul „N. Iorga” cu Vadu, judeţul Constanţa), situată la vărsarea braţului dunărean Kara-Harman în Marea Neagră, valiul s-a îndreptat spre satul „bogat” Çikrikçi / Cikîrîkci, identificat cu satul Sibioara din judeţul Constanţa. Localitatea avea o sută de case şi o geamie şi constituia un zeamet, adică o feudă cu venit anual între 20.000 şi 100.000 de aspri otomani de argint. Aici, călătorului otoman i-au atras atenţia pepenii galbeni „foarte zemoşi şi gustoşi”.
 
De la Sibioara, Melek-paşa a continuat drumul spre nord şi a poposit o lună în „marele oraş Babadag”, căruia cărturarul otoman i-a acordat în scrierea sa un spaţiu comparabil doar cu cel dedicat Silistrei, reşedinţa paşalâcului.
 
Învăţatul turc a explicat numele oraşului prin faptul că acolo era înmormântat Saltuk-Bay (Sarî Saltuk Mehmed Buhari), misticul musulman sunni care i-a condus pe turcii selgiucizi colonizaţi în Dobrogea de împăratul bizantin Mihail VIII (1259-1282) pentru a apăra frontiera dunăreană a imperiului. Evlia amintea că localitatea a fost cucerită de sultanul Baiazid I Ildârâm (Fulgerul) (1389-1402).
 
Apoi, localitatea a fost transformată în vacuf (instituţie de binefacere) consacrată lui Saltuk de către Baiazid II Veli (Piosul) (1481-1512). În timpul expediţiei sale din 1484 pentru cucerirea cetăţilor moldoveneşti Chilia şi Cetatea Albă, sultanul a trecut prin Babadag şi localnicii i-au dezvăluit existenţa unui „mausoleu strălucitor” peste care cei care îl renegau pe Sarî Saltuk aruncau cu „gunoi şi bălării”. Acolo, sultanului i s-a arătat în vis misticul, anunţându-i cucerirea celor două cetăţi. La întoarcere, în timpul iernii petrecute în localitate, Baiazid Veli a refăcut-o şi
a construit complexul religios dedicat mormântului. În plus, el a decis ca Babadagul să fie hass pentru Baba-Sultan, adică o feudă cu un venit anual de peste 100.000 de aspri. Unul dintre „stăpînitorii oraşului Babadag” era şi intendent al vacuf Baba-Sultan (baba=„tată”). Între proprietăţile acestui vacuf se numărau vii, bostănării, pădurea lui Dede-Saltuk, locuri de vânat, mii de oi, vite şi cai. Aceste spaţii erau încadrate de Evlia Celebi în categoria „locuri de recreere”.
 
În epocă, un loc de vizitat din „mijlocul oraşului” era mormântul lui Sarî Saltuk, pe care Evlia îl considera „un izvor de taină şi fericire şi de credinţă şi adevăr”. El făcea „parte din spiţă curată”, cărturarul citându-l pe predecesorul său din secolul XV, Yazîndjoglu Mehmed Bidjan, care, în opera sa Muhammedyie, a descris „meritele şi nobleţea” lui Saltuk. Apoi, Kodja Kenan-paşa, un predecesor al lui Melek-paşa, reunise toate datele despre viaţa lui Saltuk într-o lucrare de 40 de pagini, cu titlul Saltuk-Name. În fine, Evlia îi contrazice pe cei care, cu „vorbe calomnioase”, susţineau că Saltuk fusese un călugăr creştin, explicând că, de fapt, misticul musulman ucisese în portul Danzig un călugăr cu acest nume ce refuzase oferta sa de a trece la islam, şi că îmbrăcase apoi hainele acestuia.
 
Deoarece vechea cetate se ruinase, în secolul XVII, cazacii începuseră să atace localitatea, venind din Marea Neagră pe Dunăre cu şayka (corabie mică). La ultima expediţie, cazacii capturaseră obiectele de cult dedicate misticului, dar s-au rătăcit, iar localnicii s-au mobilizat, i-au înfrânt, le-au distrus ambarcaţiunile şi au recuperat prăzile. Ca urmare, sultanul Murad IV (1623-1640) i-a poruncit lui Kodja Kenan-paşa să construiască o cetate la Babadag. Dar Kenan-paşa n-a apucat să termine lucrările, fiind mazilit, ceea ce n-a reuşit nici Melek-paşa, schimbat repede şi el. Învăţatul otoman sublinia necesitatea unor fortificaţii care să protejeze localitatea, fiindcă era „o trecătoare şi un oraş înfloritor”, prin „trecătoare” înţelegând o localitate-reper în itinerariile dobrogene.
 
Oraşul era „foarte frumos” şi se afla pe malul braţului dunărean Kara-Harman, într-o „vale largă şi dreaptă” cu vii şi grădini, înconjurat de sate „înfloritoare”. Dacă apa şi aerul erau „bune”, pentru călătorul născut în Istanbul iernile erau „aspre”. De aceea, ayanul (notabil local) era îmbrăcat cu diverse blănuri. Deoarece Babadagul era un oraş „îmbelşugat”, locuitorii ofereau „bucuroşi pîinea lor celor care vin şi se duc”, fiind „foarte prietenoşi”.
 
Deveniseră „vestite” zaiafeturile organizate, cu rândul, în fiecare seară de iarnă. De asemenea, la „locul de odihnă Yeni Sale” se aflau palatele de odihnă Kavadjik şi Kenan-paşa, „un izvor de apă dătătoare de viaţă” şi copaci înalţi, spaţiu unde se puteau vâna potîrnichi, gâşti, raţe şi dropii.
 
Din punct de vedere administrativ, Babadagul era condus de un paşă secondat de un slujbaş numit voyvoda (termen slav balcanic). Printre funcţionari se numărau muhtesib-ul (şef al poliţiei) şi chehaia de oraş. Din punct de vedere judiciar, oraşul era reşedinţa unui kadi (judecător), cu un venit anual de 300 de aspri, încă 500 de aspri fiind donaţi molla (kadi superior). În subordinea kadi-ului se aflau şapte naib de comună. Din punct de vedere religios, Babadagul era reşedinţa unui şeih-ul islam (muftiu local) şi a unui nakib (conducătorul învăţaţilor religioşi locali). Din punct de vedere militar, oraşul era condus de un serdar de yeniçeri (infanterie) şi un serdar de sipahi (cavalerie).
 
Din punct de vedere imobiliar, oraşul era format din 3.000 de clădiri cu un etaj, sarai (palat) din piatră cu două etaje şi „alte numeroase case”.
 
În categoria edificiilor religioase, scriitorul menţionează trei geamii importante şi mai multe mescid (geamie mică). Ulu-djami („Geamia mare”) fusese construită în stil vechi de Baiazid II lângă mormântul lui Saltuk-Bay şi era „frumoasă, cu neputinţă de descris”. Dacă în epocă avea „mulţi enoriaşi” şi „un imam evlavios, apropiat de rangul unui sfînt”, în secolul XX se mai vedeau doar temeliile zidurilor.
 
Geamia lui Ali-paşa era situată „în tîrg”, având 40 de robinete pentru spălarea ritualică şi s-a păstrat până în zilele noastre. În comparaţie cu aceasta, Geamia lui Defterdar Derviş paşa era mică şi era situată în mahalle (cartier). De asemenea, funcţionau trei medrese (şcoală religioasă), dintre care s-a menţinut clădirea celei construite de Ali-paşa lângă geamia sa. În sfârşit, existau 11 „lăcaşuri”, dintre care mai importante erau cele ale lui Saltuk Bay şi Uzun-Imam.
 
Existau şi 20 de şcoli pentru copii şi trei băi publice, dintre care „cea mai măreaţă” era cea a lui Baiazid II, ale cărei ruine mai erau vizibile în 1919. Pe lângă acestea, particularii deţineau vreo 70 de băi.
 
În domeniul economic, activau opt hanuri şi 390 de dughene, „cele mai multe” având proprietari latini, probabil din republica maritimă Ragusa (azi, Dobrovnik, în Croaţia), care vindeau stofe. Existau şi prăvălii care vindeau arcuri şi săgeţi, precum şi opt cafenele şi tăbăcării. Produsele alimentare „mai însemnate” erau cele opt soiuri de struguri locali, pâinea albă şi iaurtul, iar dintre băuturi, mustul de struguri băut de tătari, care avea „faimă mare”.
 
Din cele 100 de sate dependente administrativ de oraş, Evlia le-a menţionat pe cele 79 prin care au trecut pentru a se achiziţiona zahire (provizii pentru armată). După ce a obţinut de la kadi documentul de călătorie necesar, Evlia, împreună cu 50 de slujitori, a strâns din aceste sate patru pungi pentru paşă, două pungi „pentru umilul de mine” şi două pentru slujbaşi.
 
La sfârşitul anului 1652, Melek-paşa a fost transferat în eialetul Rumeliei, fiind înlocuit de Siavuş-paşa. Ca urmare, el a părăsit Babadagul pentru a prelua noua funcţie.
 
Prin Babadag trecuseră înaintea lui Evlia mai mulţi călători străini: marocanul Ibn Battuta (1330 / Călători I), sultanul otoman Soliman Magnificul (1538/VI), nobilul polonez E. Otwinowski (1557/VII), solul polonez A. Taranowski (1569/VIII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), italianul P. Giorgi (ante 1595/XVIII), olandezul J. van der Does (1597/XX), episcopul catolic de Sofia P. Baksic (1641/XXX) şi episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI).

Surse foto

geo-spatial.org
istorie-pe-scurt.ro
enational.ro
brailachirei.files.wordpress.com
wikimedia.org
info-delta.ro

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Mustafa Ali Mehmet, Călători străini despre Țările Române, vol. VI, ed. Știinţifică, Bucureşti, 1976.

magazinistoric.ro
cluj.travel
pbs.twimg.com
archive.org

Ti-a placut articolul?

Comentarii