Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:52 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (XCVIII) - Edward Clarke (Marea Britanie/Anglia) - galerie foto

ro

24 Apr, 2017 00:00 3052 Marime text
Mineralogul şi colecţionarul de antichităţi englez Edward Clarke (1769-1822) s-a născut într-o veche familie de intelectuali. Ca bursier la Jesus College din Cambridge, el a studiat istoria, numismatica, arheologia şi mineralogia. În 1790 l-a instruit pe un fiu de aristocrat într-o călătorie de studii în Anglia şi Irlanda. În 1792 l-a însoţit pe lord Berwick, fost coleg de studii, într-o călătorie în Germania, Italia şi Spania.
 
După luarea doctoratului în 1794, a instruit alţi fii de lorzi în călătorii în Țara Galilor şi Scoţia şi a devenit membru la Jesus College. Apoi, în 1796, a lucrat în campania electorală a lordului Berwick. La Cambridge îl cunoaşte pe tânărul său vecin John Marten Cripps şi devine tutore ştiinţific al acestuia, moştenitor al unei importante averi. Ca urmare, împreună cu Cripps, William Otter, fost coleg şi episcop de Chicester, şi celebrul demograf Thomas Malthus, a început în mai 1799 o călătorie în Norvegia şi Suedia. Cripps îl convinge pe Clarke să continue călătoria în Rusia, dar din cauza relaţiilor diplomatice tensionate ruso-britanice, sunt nevoiţi să se îmbarce clandestin la Odessa (azi, în Ucraina) pe un vas cu grâu veneţian, care a ajuns la Constantinopol/Istanbul la 22 noiembrie 1800.
 
În acest voiaj pe Marea Neagră, Clarke a călătorit în largul coastelor Dobrogei otomane, parte a eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra. Clarke a relatat numeroasele sale călătorii într-o lucrare în şase volume, apărute la Londra în perioada 1810-1819, cu titlul „Travels in various countries of Europe, Asia and Africa“. Fragmentul dobrogean a fost descris în volumul II, apărut în 1812. Ediţia a IV-a, apărută în 1816, a fost folosită de Institutul „N. Iorga“ pentru traducerea românească din „Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea“.
 
În parcursul dobrogean, savantul englez face referiri la Insula Șerpilorgurile Dunării şi munţii Dobrogei. Clarke ştia că Insula Șerpilor se numise „odinioară“ Leuce şi că pe ea fuseseră construite mormântul eroului antic grec Ahile şi un templu închinat lui. Prin telescop, Clarke a constatat că această insulă „atât de mică“ era „complet pustie“ şi că vegetaţia era reprezentată de „puţină iarbă“ şi „plante ierboase foarte scunde“. „Multe poveşti absurde“ ale marinarilor ruşi şi turci susţineau că insula „mişună de şerpi“. De aceea, echipajele nu îndrăzneau să debarce, fiind cunoscută soarta a patru marinari ruşi naufragiaţi care „au căzut cu toţii pradă şerpilor“. Istoricul roman Ammianus Marcellinus (cca 330 - cca 400) menţiona şi el „o superstiţie asemănătoare“ privind renumele insulei.
 
Conform descrierii istoricului grec antic Arrian (sec. II), savantul englez credea că s-ar putea descoperi „rămăşiţe antice interesante“. O altă denumire veche era Insula Albă, care ar fi provenit de la păsările de mare albe care o acopereau în anumite perioade ale anului. De aici deriva şi „însemnătatea ei ca punct de recunoaştere“ a Gurilor Dunării, în apropierea cărora se afla. Pe de altă parte, „întunericul adânc“ din timpul iernii amplifica primejdia naufragiului pe insulă, atribuită „ignoranţei piloţilor şi lipsei unor hărţi potrivite“.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII) şi agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1).
 
Apoi, la Gurile Dunării, unde ţărmul era „absolut neted“, englezul a putut observa cum influenţa „curentul“ unui fluviu „atât de mare“ marea „pe mai multe leghe“ (1 leghe = 4-5,5 km), prin apa „aproape dulce” şi „culoarea albă“ a acesteia. Ca urmare, chiar şi delfinii din această zonă a mării erau „absolut albi“, aceştia reprezentând un reper al curentului Dunării pentru marinarii greci.
 
În continuarea navigaţiei costiere, Clarke a zărit „patru munţi cu forme conice atât de regulate“, încât a crezut că sunt „imenşi“ tumuli. Căpitanul i-a explicat că munţii se aflau în Țara Românească la o distanţă de 20 de leghe de ţărm, dar istoricii de la „N. Iorga“ au identificat aceste forme de relief, cu probabilitate, cu munţii Măcinului.
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XVIII: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV) şi solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s).
 
Predecesorii britanici ai lui Clarke din secolele XVI-XVIII au fost englezi, cu excepţia scoţianului J.B. of Antermony: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC) şi cărturarul W. Humter (1792/XCI).
 
Surse foto:
 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
http://www.yogaesoteric.net/
https://upload.wikimedia.org/
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
http://fernhill.com/
http://deltalitoraltravel.ro/
https://ecomareaneagra.files.wordpress.com/
 
Documentare: 
 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004.

http://www.anticariat-unu.ro
https://upload.wikimedia.org/
https://cdn.globalauctionplatform.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii