Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:46 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea - Paolo Giorgi (XVIII) (galerie foto)

ro

01 Jul, 2016 00:00 1125 Marime text
 

Despre biografia lui Paolo Giorgi (c. 1560 - după 8 mai 1600) se ştiu puţine, deoarece propriile sale documente sunt puse, în general, sub semnul întrebării de către istoricii români. Aparţinea unei familii de negustori din Republica Ragusa, azi, Dubrovnik, pe coasta adriatică a Croaţiei. După propriile spuse, după 1580 a călătorit mult, iniţial în scopuri comerciale şi apoi, din ce în ce mai accentuat, politice, în Balcanii otomani şi în Țările Române. În ceea ce ne priveşte, va indica anul 1594 pentru prezenţa în oraşul dunărean Silistra din Cadrilater, regiune care a aparţinut României între anii 1913 şi 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
În ianuarie 1595, discută la Alba Iulia cu principele Sigismund Bathory despre situaţia din Balcanii otomani, în contextul războiului din perioada 1591-1606 dintre Imperiul Otoman şi Liga Sfântă (Statul Papal, Imperiul Roman-German, Republica Veneţia, ducatele italiene Modena, Ferrara şi Mantua, Rusia ţaristă şi principatele Transilvaniei, Moldovei şi Țării Româneşti). Expunerea sa în limba italiană a fost publicată prima dată în 1887 de V. Makusev, la Belgrad, după copiile din Biblioteca Ambrosiana din Milano. În România, a fost studiat de Al. Arbore („Arhiva Dobrogei”, 1916), E. Turdeanu (1934) şi M. Holban (1971).
 
În discursul ţinut în faţa lui Bathory, prezintă şi situaţia din Dobrogea, subliniind că a locuit „mulţi ani” în regiune. După ce arată că forţele otomane din provincie sunt insuficiente şi că locuitorii turci nu ar putea face faţă unei invazii creştine, Giorgi trece la descrierea fizică a Dobrogei.


 
În lipsa lemnelor de foc, localnicii foloseau bălegar de boi sau vaci, care se găsea „din belşug”. De asemenea, lipsea şi apa, fiind nevoiţi să sape cu „dibăcie” puţuri adânci de 70-80 de paşi, dar, chiar şi aşa, apa era „foarte rea”. În ceea ce priveşte oraşele dobrogene, italianul remarcă faptul că locuitorii creştini sunt mai numeroşi decât cei turci. Despre aceşti creştini, marele slavist ceh C. Jirecek (1854-1918) considera că erau urmaşii cumanilor creştinaţi înainte de cucerirea otomană, în timp ce N. Iorga susţinea că erau greci care-şi păstraseră religia creştină, dar adoptaseră limba turcă. Giorgi arăta că orăşenii dobrogeni erau urmaşii unor negustori veniţi din Asia.
 
Pe litoral se aflau cinci oraşe: „Charar”/„Caraharmarluch”, identificat de istoricii români cu o localitate vecină cu Babadagul şi situată în apropierea gurilor Dunării; „Maluch”, de fapt, o completare a numelui anterior; „Costanza”, identificat cu Constanţa; Mangalia; „Erosla”/„Tusta”, identificat cu Tuzla.


 
În interiorul provinciei erau alte trei oraşe: „Jatuchio”, pe care M. Drinov (1874) îl citea „Tuluchia” şi îl identifica cu Tulcea; Baba (numele misticului turc selgiucid Sari Saltuk Baba din secolul XIII, îngropat aici), identificat de Drinov cu Babadagul; Carassuni, pe care Drinov îl citea Carasui şi îl identifica cu Karasu („Apa neagră”, în turcă, numele anterior al Medgidiei), iar italianul G. Bascape (1931) îl identifica cu Stara Reka, adică Medgidia.
 
Din punct de vedere militar, dobrogenii „nu sunt prea iscusiţi”, dar erau „viteji” şi înarmaţi cu spade şi puţini cu arcuri, şi se putea mobiliza dintre ei „un număr însemnat” de soldaţi.
 
Surse foto
Wikipedia.org/
Icr.ro/
Historymaps.ro/
Hartionline.e-promovaresite.ro/
Dri.gov.ro/
Romanianmuseum.com/
Brailachirei.wordpress.com/
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. III, Ed. Știinţifică, Bucureşti, 1971.

Ti-a placut articolul?

Comentarii