Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:35 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (LXXV) - Georg Lauterer (Austria) (galerie foto)

ro

06 Feb, 2017 00:00 1536 Marime text
Georg Lauterer (1745 Marburg - 1784 Klosterneuburg) s-a angajat în 1771 în unitatea de pontonieri a armatei austriece, ajungând căpitan în 1779. Ca militar, el a făcut mai multe călătorii pe Dunăre.
 
În 1782, importanta casă comercială austriacă Willeshofen îi acordă lui Lauterer conducerea unui transport pe fluviu și pe Marea Neagră spre Constantinopol / Istanbul și Rusia. Pentru a-l convinge pe împăratul Iosif II să-i acorde căpitanului un concediu de nouă luni, firma se angajează să desfacă și mărfuri ale Curții în valoare de 25.000 florini aur. Lauterer a primit de la împărat și misiunea de a cerceta orașele, fortificațiile și șantierele navale de pe Dunăre. Vasul a plecat la 11 iunie din Viena și a sosit la 29 iulie în portul moldovenesc Galați, unde a transbordat pe o corabie turcească mărfurile destinate capitalei otomane. Apoi, Lauterer a sosit la 7 august în portul turcesc Sulina, unde a fost ocupat până la 25 septembrie cu expedierea mărfurilor spre Rusia, după care a plecat și el în această țară.
 
Căpitanul și-a descris călătoria într-o lucrare cu un foarte lung titlu, obicei al epocii: „Relation uber die mit der ersten Willeshofischen Versuch von Wien langst der Donau, und uber des Schwarze Meer...”. Textul german a fost publicat în 1914 de N. Docan în „Analele Academiei Române”, ca anexă la studiul „Explorațiuni austriace pe Dunăre la sfârșitul veacului al XVIII lea”. Institutul „N. Iorga” a folosit ediția Docan pentru traducerea românească din seria „Călători străini despre Țările Române”.
 
Segmentul dobrogean al expediției comerciale pe Dunăre a inclus următoarele localități: Turtucaia – Silistra – Jenilioi / Jenikioi - Rasova - Depren – Bogaskioi / Cernavodă – Hasambei – Destarkioi / Ghizdărești – Hârșova – Karaburn – Tschamina / Geamina - Isaccea – Barik / Parcheș – Tulcea – Sunja / Sulina - Insula Șerpilor.
 
La „trecătoarea” de la Turtucaia Dunărea avea o lățime de „350 de stânjeni” (un stânjen echivala cu aproximativ doi metri). Prin Turtucaia au mai trecut și alți călători străini în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund (Franța) W. de Wavrin (1445/Călători IV), ambasadorul englez W. Paget (1702/XLVI) și solul otoman Resmi Ahmed (1765/LXVI).
 
La Silistra, unde lățimea fluviului era de „300 de stânjeni”, exista „un loc de trecere” între cele două maluri. Silistra a fost tranzitată de și de alți călători străini în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII) și diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX) și solul otoman Abdulkerim pașa (1775/LXXI).
 
Turtucaia și Silistra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparținut României de la al doilea război balcanic până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Lauterer credea că Jenikioi, sat dispărut azi, se afla în apropierea mării, deoarece aici se aducea pe uscat sare marină, care era apoi transportată în josul Dunării în porturile Rusciuc (Bulgaria otomană) și Vidin (Bulgaria otomană). Aga de la Rasova (comună în județul Constanța) le-a pretins austriecilor o taxă vamală de 50 de piaștri otomani de aur. În pofida documentului vămii de la Belgrad (Serbia otomană) care demonstra achitarea taxei, Lauterer nu a putut închide incidentul fără „un dar de trei piaștri”. În mod surprinzător, seara, demnitarul local otoman a returnat „darul”, recunoscând și faptul că nu avea drept de a le pretinde o taxă vamală. Lățimea fluviului în zonă era de „262 de stânjeni”.
 
La Depren, unde brațele Dunării se reuneau, funcționau „cinci mori plutitoare”, lângă care se aflau cinci „colibe de mori”, de la care provenea și numele localității. Aici lățimea Dunării era de „314 stânjeni”. Istoricii de la „N. Iorga” au identificat localitatea cu Dermen, care era o formă populară a cuvântului ce denumea moara.
 
Și despre Cernavodă Lauterer credea că se află în apropierea Mării Negre, deoarece și aici se aducea sare marină pe uscat, care apoi era transportată „în susul Dunării”. Denumirea turcească a acestui „sătuc” provenea de la „un râușor” cu numele Bogas. De asemenea, lângă localitatea se afla „o insulă îngustă”. Prin Cernavodă mai trecuseră cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVI.F) și diplomatul maghiar transilvănean curut M. Kelemen (1738/LVIII).
 
Satul Hasambei / Hasanbei este dispărut azi se afla pe „un promontoriu înalt”. Pe segmentul Hasambei – Destarkioi, fluviul trecea „printr-o sumedenie de insule” și se lățea „foarte mult”. Pe locul satului dispărut Destarkioi se află azi satul Ghizdărești din comuna Horia, județul Constanța.
 
„Orașul turcesc Hârșova” era un oraș „mijlociu” apărat de „o cetate cu opt turnuri, așezată pe o stâncă, ce se ridică pieptiș din Dunăre”. Lângă localitate se aflau trei funcționau de apă. Hârșova fusese tranzitată și de alți călători străini în secolele XVI-XVIII: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV) și agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX).
 
La o distanță de „un sfert de oră mai la vale” de Hârșova era vizibilă Karaburn, „o fortăreață de pământ ruinată”. Aceasta fusese construită de ruși în timpul războiului din 1768-1774 și de aici fusese „rău lovită cetatea Hârșovei, iar orașul fusese ars”. Căpitanul austriac recomanda navigarea în apropierea malului muntean pe segmentul Bogaskioi - Hasambei – Destarkioi, pentru a se evita formele de relief periculoase de pe malul dobrogean.
 
„Satul bulgăresc Geamina” era așezat la o depărtare „oarecare” de Dunăre, față în față cu portul moldovenesc Galați. În zonă, pe o distanță de „opt mile”, malul dobrogean era „în general lăsat și mlăștinos și cu stuf”. Tot la Geamina se vărsa în fluviu un capăt al unui „canal” numit Sulineț, capătul celălalt vărsându-se „jos la Isaccea”.
 
„Orașul Isaccea” era așezat pe „un deal înalt”, în apropierea căruia se afla o insulă care constituia un port natural. Localitatea era apărată de „o cetate mare jos la Dunăre”, cu „clădiri solide” și „multe magazii mari”. Pe lângă produsele locale, aici se încărcau pe corăbii vinuri, cărbuni și lemn de alun. În apropierea orașului erau vizibile urmele unui „lagăr” construit „altădată”. Militarul austriac observa că prin amplasarea „câtorva baterii” pe înălțimile de lângă Isaccea se poate închide navigația pentru vasele de război care ar veni dinspre Marea Neagră.
 
Călători străini care au vizitat Isaccea în secolele XVI-XVIII: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL) și nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Nicodim și Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII) și agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX).
 
Lângă un deal din zona Isaccea, se afla „satul bulgăresc Barik”, la o distanță de ½ milă de Dunăre. Localitatea este dispărută azi și pe locul acesteia este așezat satul Parcheș, din comuna Somova, județul Tulcea.
 
Apoi, Lauterer descrie Delta Dunării. La o distanță de „trei mile mai jos de Isaccea”, Dunărea se împărțea „în două brațe” care se vărsau în Marea Neagră. Brațul din dreapta, Sulina, deși era marcat de „stuf și mlaștini”, era „singurul braț navigabil”. Brațul „mai lat” din stânga, adică Chilia, se despărțea „în mai multe brațe mai mici”, care se uneau într-o „singură gură” la vărsarea în mare. Austriacul arată că denumirea turcească a brațului era Killa Bogazbogaz însemnând în turcă „canal”. Deoarece gura Chilia era „atât de puțin adâncă”, „toate corăbiile maritime” intrau pe Dunăre pe gura Sulina și invers. Călătorul austriac făcea această precizare deoarece „până acum toată Germania” credea că intrarea și ieșirea vaselor pe Dunăre se făcea pe brațul Chilia. Brațele Sulina și Chilia erau legate printr-un canal îngust. La „vreo două ceasuri mai jos de Tulcea” Dunărea se împărțea din nou în două brațe: Sulina și Kiderelias / Sfântu Gheorghe. Din acesta urmă, „mai lat”, se desprindeau al patrulea braț, Bortiza Bogaz Portița Bogaz și „un canal îngust numit Rusca Verchia/Rusca Veche”. De asemenea, pe brațul Sf. Gheorghe era situat satul Preslav / Prislava, azi, parte din satul Malcoci, din comuna Nufărul, județul Tulcea. Ca o concluzieofițerul observa că navigația fluvială „nu are a se teme de nimic”, adică nu exista pericolul unor atacuri armate.
 
„Târgul Tulcea” era o localitate „destul de mare”, apărată de „o cetate cu patru turnuri, zidită pe o stâncă ieșită din Dunăre”. Aici funcționa o vamă pentru corăbiile comerciale care navigau pe ambele sensuri. Și aici, ca și la Rasova, expediția comercială austriacă a avut aceeași problemă de taxare. În zona Tulcea fluviul avea un curs „repede”, periculos pentru navigatori, și o lățime de „vreo sută cincizeci de stânjeni”.
 
Tulcea a fusese vizitată și de alți călători străini în secolele XVI –XVIII: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), starețul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX) și baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII).
 
După ce se trecea de Tulcea, erau vizibile „rămășițele podurilor” construite de turci în timpul aceluiași război din 1768-1774, pentru traversarea trupelor trimise pentru apărarea orașelor Ismail (azi, în Ucraina), Bender (azi, Tighina, în Republica Moldova) și Hotin (azi, în Ucraina).
 
Distanța Galați – Sulina era de „35 de ceasuri sau 23 de mile germane”, iar Tulcea – Sulina era de „aproximativ 14 mile germane sau de 20 de ceasuri”. Deoarece ambele țărmuri erau „joase”, revărsările brațului Sulina transformau regiunea „într-o mlaștină cu stuf și un pustiu adevărat, unde nu crește chiar nimic și nu se poate cultiva nimic”. Mai mult, „pretutindeni” zburau muște, țânțari și lăcuste care „chinuiesc (...) la nebunie” oamenii și animalele „zi și noapte”.
 
Cum aga din Sulina nu a permis corabiei rusești să înainteze spre Galați pentru transbordarea mărfurilor fără „firman special”, Lauterer a decis să meargă el la Sulina. Acolo a întâlnit vase turcești care veneau din Marea Neagră și care, în lipsa vântului, erau trase de marinari. Numele turcesc al Sulinei era Sunja și era o localitate „mică”. Pe malul drept, funcționa un far „înalt de aproximativ de 50 de picioare” (un picior echivala cu 1/3 m), unde noaptea ardeau „zece lămpi mari”. Pe malul stâng se aflau: o redută „veche” de lemn, o moschee de lemn, casa comandantului, şapte tunuri de „șase funzi” (un pfund german echivala cu 0,25 – 0,5 kg) și 11 cafenele cu prăvălii. Aici, lățimea Dunării era de 105 stânjeni și adâncimea de cinci stânjeni. Vânturile puternice din NE ridicau valurile fluviului la o înălțime de două picioare, ceea ce îi obliga pe localnici să-și construiască casele „cu aproximativ patru picioare deasupra apei”.
 
Pentru a scoate corăbiile din port în mare printr-un canal adânc de doar 11 picioare, funcționa un vas turcesc numit bairactar. Pentru acesta și pentru far se plătea o taxă de 4, 5, 6 piaștri, în funcție de mărimea vasului. În cele 40 de zile în care a stat la Sulina, austriacul a observat ieșirea a 62 de corăbii și intrarea a 43. Pe aceste vase era o îmbarcată „o mulțime de călători de toate stările”, majoritatea fiind negustori polonezi și evrei, și chiar și trei calfe germane. Concluzia ofițerului era că occidentalii (die Franken) care călătoreau în regiune, „nu sunt expuși la atâtea pericole, așa cum se obișnuiește să se scrie la Viena”. Una dintre mărfurile transportate care i-au atras atenția a fost lemnul de esență moale, tras sub formă de plute la pupa corăbiilor care navigau spre Constantinopol. Corăbierii „îndrăznesc” să plece pe mare doar pe vreme „foarte frumoasă” și de aceea erau obligați să aștepte vreme „îndelungată” în Sulina.
 
Un reper pe care îl „caută cu ochii de obicei” navigatorii maritimi era Insula șerpilor, o insulă „mică” situată la „vreo 6 mile spre NE” de gura Sulina.
 
Predecesorii lui Lauterer care au tranzitat Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XVIII au fost: anonimul grec de la sfârșitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creștin Paul din Alep (1653/XXXVII), starețul Leontie (1701/XLV), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruși Silvestru și Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX) și consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII).

Surse foto:

upload.wikimedia.org
2.bp.blogspot.com
www.artnet.com
4.bp.blogspot.com
www.primaria-cernavoda.ro
destepti.ro
upload.wikimedia.org
www.romaniapozitiva.ro
blog.noviodunum.ro
images.okr.ro
www.ziuaconstanta.ro
hartatulcea.ro
www.agero-stuttgart.de

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române, vol. X / partea I, București, 2000.
www.magazinistoric.ro
www.anticariat-unu.ro
images2.okr.ro
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii