Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
01:54 04 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (LIII.2) - Aubry de la Motraye (Franţa) (galerie foto)

ro

18 Nov, 2016 00:00 308 Marime text
Protestantul francez Aubry de la Motraye (1674-1743) şi-a părăsit ţara în 1685, când regele catolic Ludovic XIV le-a anulat protestanţilor libertatea religioasă obţinută în 1598. El a călătorit mult în Europa şi în 1711 a acceptat să intre în serviciul diplomatic al regelui suedez protestant Carol XII. După înfrângerea de la Poltava (azi, în Ucraina) din 1709, acesta se refugiase cu resturile armatei în cetatea otomană Bender (azi, Tighina, în Republica Moldova).
 
Pentru a se prezenta monarhului suedez, francezul a plecat în 1711 din Constantinopol / Istanbul, străbătând Dobrogea otomană. Regele suedez l-a trimis apoi pe Motraye în diverse misiuni diplomatice, în cea din 1714 acesta plecând din Londra spre capitala otomană, ocazie cu care a traversat din nou teritoriul dintre Dunăre şi mare. Dobrogea făcea parte din eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra (azi, în Bulgaria), unitate administrativ-teritorială corespunzătoare litoralului vestic al Mării Negre.
 
Motraye şi-a publicat memoriile de călătorie în engleză, în 1727, la Londra, şi în 1727, în franceză, la Haga, cele două oraşe fiind capitalele a două ţări protestante. În România, textul său a fost comentat în 1928 de N. Iorga în „Istoria românilor prin călători”, iar unele fragmente au fost reproduse în 1916 de Tulceanu în „Arhiva Dobrogei” şi în 1934 de N. Istrati în „Analele Brăilei”. Versiunea franceză (Voyages du Sr. A de la Motraye en Europe, Asie et Afrique...) a fost folosită de Institutul „N. Iorga” pentru traducerea în română din seria „Călători străini despre Ţările Române”.
1714
În timpul acestei călătoriiMotraye s-a îmbarcat în luna mai la Vidin (Bulgaria otomană) pentru a călători pe Dunăre şi apoi pe Marea Neagră spre Constantinopol / Istanbul. Dar la Silistra, din cauza vântului potrivnic, a debarcat pentru a continua drumul pe uscat spre gurile Dunării, dar pe teritoriul Ţării Româneşti. Acest oraş, „cu mult mai mic decît Rusciucul”, dar era „cel puţin tot atît de bine populat” de turci, greci, armeni şi evrei.
 
Prezenţa armenilor în Dobrogea fusese semnalată în secolul XVII de: clericul armean S. Lehaţi (1608/XXII), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B) şi nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI). Prezenţa evreilor între Dunăre şi Mare fusese notată şi de alţi călători străini: soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), cărturarul turc Evlia Celebi (mijlocul secolului XVII) şi nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI).
 
Dar când a ajuns la cetatea turcească Reni (azi, în Ucraina), călătorul francez a aflat că în portul Constanţa se găseau „multe corăbii” care aşteptau vântul prielnic spre capitala otomană. A traversat Dunărea la Isaccea, care era un „oraş mic cu o cetate slabă cu şapte turnuri”. Fortificaţia era aşezată acolo unde „cei vechi” afirmau că regele persan Darius I construise un pod în timpul expediţiei împotriva sciţilor din 514 î. H.
 
Francezul şi-a continuat drumul spre SE şi a poposit la Babasou / Babadag, traducând Babasou prin „apa lui Baba”. Ca şi în 1711, el respinge, de această dată mai pe larg, poziţionarea în zonă a anticului Tomisul de către unii geografi. Această „fantezie” se baza pe numele lacului vecin Ouviduvo / Uviduvo, asemănător cu cel al poetului latin Ovidiu. Motraye concluzionează că geţii şi sarmaţii, descrişi de scriitorul exilat în poeziile scrise aici, erau „cunoscuţi astăzi sub numele de moldoveni, munteni, tătari şi cazaci”. În timpul popasului la Babadag, călătorul află de la un grec venit din Constanţa că toate corăbiile din port plecaseră.
 
Nefiind restabilit după friguri, francezul consideră că drumul pe uscat ar fi fost prea obositor. De aceea, el se întoarce la Ismail pentru a găsi un vas spre Constanţa. Acolo se urcă pe o navă cu destinaţia portul turcesc Chilia (azi, în Ucraina), unde reuşeşte să se îmbarce pe un caic spre portul maritim.

În ziua de 30 mai, Motraye ajunge la Constanţa, „vechea Constanţia”, oraş pe care îl caracterizează astfel: „Este astăzi puţin lucru: casele lui sînt scunde şi mai potrivite pentru un sat decît pentru un oraş, chiar şi de mîna a doua, în afară doar de casele cîtorva turci”. El observă că „circumferinţa” localităţii „nu e mai mare de o milă”, deşi ruinele vizibile „ici şi colo” arătau că în trecut ar fi fost de „patru mile cel puţin”. Aici reuşeşte să achiziţioneze din nou monede antice, dintre care cinci - şase „bătute pentru vechile oraşe Tomi şi Kalatis”. Constanţa a fost menţionată în secolele XIV-XVII de următorii călători: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F) şi francezul J. Tavernier (1677/XLII).
 
Cu sănătatea refăcută şi „amăgindu-mă cu o curiozitate foarte mare”, francezul hotărăşte să călătorească pe uscat, pe litoral, pentru a vedea „urmele vechilor oraşe (greceşti) Tomi, Kallatis, Bizone (azi, Cavarna, în Bulgaria), Dyonisopolis, Apollonia, Marcionopolis, Mesembria, în ordinea în care sînt aşezate pe harta mea”.
 
Împreună cu o călăuză, el a călărit până la „Tomi (azi, Constanţa), numit de turci Pangala (numele medieval al Mangaliei), de moldoveni Tomisovara şi de greci numai Panglicara (Oraşul vechiu)”. Este evident că francezul avea cunoştinţe eclectice în privinţa oraşelor antice Tomis şi Callatis şi a localităţilor contemporane Constanţa şi Mangalia. Obişnuit cu „ospitalitatea preoţilor greci”, protestantul francez poposeşte la unul cunoscut de ghid. În izvoarele istorice occidentale, catolice şi protestante, termenul „grec” nu avea numai un sens restrâns „etnic”, ci şi unul larg religios, incluzând ansamblul lumii ortodoxe. Oaspetele discută pe larg cu gazda sa despre ruinele oraşul antic, dar „răspunsul lui nu mi-a fost de alt folos decît să mă convingă de neştiinţa lui”. Schimbând subiectul cu cel al exilatului Ovidiu, constată că preotul era convins că occidentalii îl considerau „un sfînt romano-catolic care a suferit martiriul pentru credinţa sa”, acesta atrăgându-i atenţia că „nici grecii, nici armenii nu-l recunosc de sfînt”. A doua zi, preotul l-a condus la „pretinsele ruine ale turnului lui Ovidiu”, pe care călătorul le-a considerat „fără însemnătate”. Între timp, călăuza, care era şi învăţător în localitate, i-a trimis pe copii să caute la localnici monede vechi, trei dintre ei venind cu „mîinile pline de medalii, cele mai multe latine şi prea comune pentru a le înfăţişa în planşe”. Învăţătorul îl prevenise că şcolarii vor aduce numai monede de aramă, întrucât cele din aur şi argint erau vândute giuvaergiilor din Varna şi Babadag, care le topeau pentru a confecţiona bijuterii. Trimiteri la istoria antică a Dobrogei au făcut şi alţi călători străini: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV) şi pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L).
 
Apoi, Motraye pleacă cu o căruţă spre Varna, unde, vântul fiind neprielnic plecării spre Constantinopol, hotărăşte să facă o scurtă întoarcere spre Kallatis (azi, Mangalia). Acesta era „un sat păcătos, locuit de greci, în cea mai mare parte moldoveni şi bulgari”. Cum nu a găsit aici „nici un fel de antichităţi, nici măcar medalii”, a plecat înapoi la Varna, de unde s-a îmbarcat spre capitala otomană. Existenţa comunităţii bulgare în Dobrogea fusese notată şi de alţi călători străini din secolele XVI-XVII: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B) şi nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI).
 
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XVII: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII) şi călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII).

Surse foto: 

3.bp.blogspot.com
upload.wikimedia.org
www.iranchamber.com
1.bp.blogspot.com
upload.wikimedia.org
brailachirei.files.wordpress.com
babadaglive.ro
ro.wikipedia.org
www.istorie-pe-scurt.ro
romaniancoins.org

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. VIII, Bucureşti, 1983.
www.magazinistoric.ro
images5.okr.ro
gallica.bnf.fr
image.slidesharecdn.com
images8.okr.ro
cuvintecelebre.ro
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii