De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:08 25 02 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Seminar științific la Universitatea Ovidius

ro

14 Feb, 2017 20:12 675 Marime text

În ciclul de seminarii ştiinţifice ale Institutului pentru Nanotehnologii si Surse Alternative de Energie, din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, se va organiza între 16-17 februarie 2017 evenimentul cu tema „Materialele critice care intervin în lanţurile de valoare care integrează celule de combustie şi tehnologii energetice pe bază de hidrogen”.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Institutul European pentru Inovare si Tehnologie, EIT RawMaterials şi Platforma Europeană pentru Celule de Combustie şi Hidrogen, FCH2JU. Scopul manifestării îl reprezintă evaluarea abordărilor inovative pe plan internaţional în privinţa materialelor critice care sunt necesare în dezvoltarea economiei pe bază de hidrogen, a posibilităţilor de substituţie a acestor materiale şi dezvoltarea unor concepte de management care să asigure securitatea şi independenţa energetică la nivelul Uniunii Europene. La manifestare vor participa specialişti de la institute cu largă experiență în acest domeniu din Germania, Franţa, Belgia, Italia, Elveţia şi din ţara noastră.

Manifestarea va fi găzduită de către Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” şi cu acest prilej, vor fi vizitate noile capacităţi de cercetare şi investigaţie ştiinţifică de pe Platforma Măgurele. La eveniment sunt aşteptaţi specialişti din institute de cercetare, universităţi şi întreprinderile inovative cu preocupări în domeniu. Evenimentul se înscrie în planul de activităţi al proiectului “Cercetări asupra dezvoltării de materiale avansate şi optimizare multiscalară prin integrarea materialelor nano-structurate în sisteme energetice avansate -MultiScale”, nr. contract 8/01.09.2016, ID: P_40_279, cod MySMIS 105531, Program Operațional Competitivitate, Axa prioritară 1-Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare (CDI) în Sprijinul Competitivităţii Economice şi Dezvoltării Afacerilor, Acțiunea:1.2.3 Tip proiect Parteneriate pentru Transfer de Cunoştinţe, derulat de Universitatea Ovidius din Constanţa. Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate. 

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii