Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:09 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Nouă constănţeni, la sesiunea internațională de simulare a Parlamentului European (galerie foto)

ro

09 Sep, 2014 00:00 1676 Marime text
Fundaţia European Youth Parliament Romania (EYP RO) organizează, în perioada 8 - 13 septembrie, sesiunea internaţională „Tomis Forum“, în Eforie Nord.
 
În cadrul acestui forum, vor participa peste 120 de tineri cu vârsta între 16 şi 21 de ani din 11 țări, respectiv Rusia, Armenia, Germania, Franța, Italia, Elveția, Austria, Grecia, Turcia, Ucraina și România. Printre aceștia se află și şase elevi de la Liceul Teoretic „Ovidius“ și trei de la Colegiul „Mircea cel Bătrân“. Delegații români vor avea oportunitatea de a lucra în echipe, de a dezbate, dar și de a încerca să găsească soluții creative și viabile asupra problemelor contemporane.
 
„EYP este organizația care mi-a modelat personalitatea. Până acum am participat la mai mult de 20 de sesiuni, iar fiecare a fost unică în felul ei, învățându-mă lucruri noi atât despre mine, cât și despre cei din jur. Abia aştept să aflu cum va decurge Tomis Forum, având în vedere faptul că am privilegiul de a fi editorul sesiunii“, a declarat Mara Bălașa, elevă la Liceul Teoretic „Ovidius“. Sesiunea reprezintă şi un climat propice dezvoltării dimensiunii culturale prin intermediul evenimentului „Tomis Village“, în care delegații din toate statele participante vor prezenta dansurile, obiceiurile și mâncărurile tradiționale. În cadrul muncii în comitet, care se va desfășura exclusiv în limba engleză, candidații vor redacta moțiunea de rezoluție pe tema dată. În această etapă vor fi implicați și șefii de comitete, jurnaliștii și observatorii străini. Apoi, în cadrul Adunării Generale, vor prezenta în plen, spre dezbatere, moțiunea de rezoluție propusă și punctele de vedere față de rezoluțiile prezentate de celelalte comitete. Pe parcursul sesiunii, tinerii vor experimenta momente EYP: teambuilding, committee work, village, concert, momente de socializare (EYP caffee), general assembly. Sunt propuse șapte teme importante, precum situația din Ucraina și dependența energetică față de Rusia, libertatea presei, eficacitatea sistemului Bologna și eventualitatea unei reforme în educație, care să asigure un sistem de învăţământ de calitate, în Europa sau subiectul crizei economice mondiale.
Parlamentul European al Tinerilor (European Youth Parliament-EYP) este o structură apolitică, educativă şi nonprofit, creată şi susținută financiar şi logistic de Parlamentul European şi de Comisia Europeană, care funcționează sub patronajul onorific al președintelui Parlamentului European, Martin Schulz, şi al lui Torbjorn Jagland, secretar general al Consiliului Europei. Prin învățarea funcțiilor instituțiilor europene și mai ales ale Parlamentului European, EYP le permite tinerilor să se familiarizeze cu modul de gândire și de viață al altor națiuni, să respecte diferențele dintre ele, să lucreze în echipă, să poată stăpâni mai multe limbi și să înțeleagă motivele conflictelor internaționale.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii