Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:01 20 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Interviu cu „bucătarul îngerilor“ de la Mănăstirea Dervent, părintele Efrem „Pentru mine, ascultarea de bucătar este ca o Sfântă Liturghie“ (galerie foto+document)

ro

04 Sep, 2017 00:00 3504 Marime text
Folosind ca pretext apariţia cărţii sale de bucate „Reţete mânăstireşti din cuhnia de la Dervent“, i-am luat un... scurt interviu părintelui Efrem de la mănăstirea dobrogeană Dervent, cel care se asigură, zi de zi, ca masa călugărilor şi a pelerinilor care trec pragul lăcaşului monahal să fie cât mai sănătoasă.
 
Veţi descoperi, citind acest interviu, un alt fel de a trăi, unul frumos, în comuniune cu Dumnezeu şi cu făpturile mâinilor Sale, deoarece părintele Efrem - Gelu Băndărică, pe numele său de mirean - iubeşte tare mult animalele. Este convins că ele sunt cele mai bune prietene ale omului. Povestirea care are în centrul său puii de căprioară, ce-i stăteau alături inclusiv în ceasurile de rugăciune, este grăitoare în acest sens.
 
Pe lângă pasiunea pentru gătit, dezvoltată în timp, deoarece la început confunda fumul de la oalele de pe foc cu aburul, părintelui îi plac cărţile vechi, are cursuri de restaurare şi conservare a patrimoniului religios, şi, în plus, a învăţat să citească în chirilică „de dragul autenticului“.
 
Pe lângă talentul său de a combina culorile, perfecţionat la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“ şi pus în practică în pictatul şi brodatul icoanelor sau în „tablourile“ gastronomice pe care le realizează, părintele Efrem are şi darul povestirii. Dar are şi umor. Pentru confirmare, a se citi păţaniile cu sarmalele!
 
Părintele Efrem lucrează de doi ani la o altă carte de bucate. Până atunci, puteţi achiziţiona „Reţete mânăstireşti din cuhnia de la Dervent“ la preţul de 10 lei, din chioşcurile de ziare, din Carrefour, Kaufland şi City Mall.

Ce vă inspiră atunci când gătiţi? Locul, cu o încărcătură specială, sau oamenii? 

Nu cred că e vorba de o anumită inspiraţie atunci când gătesc, ci este vorba despre dragostea şi respectul pentru cine gătesc. Sunt bucătarul îngerilor! Călugării sunt „îngeri pe pământ“. Am o satisfacţie când văd lumea (pentru că avem şi pelerini la masă, zilnic) sătulă din bucatele gătite de mine, dar cu ajutorul părinţilor de aici.

Întorcându-vă în timp, vă mai aduceţi aminte de prima zi în bucătăria Dervent? Cum aţi ajuns aici?

Am venit la mănăstire când încă nu împlinisem 16 ani. Prima ascultare am avut-o în bucătărie, la spălarea vaselor. După jumătate de an în ascultare la vase, într-o bună zi, părintele stareţ îmi spune: „Frate Gelu (după numele de mirean), învaţă să faci mâncare, pentru că te voi pune bucătar peste o săptămână! Sigur, eu nu am crezut în totalitate spusele părintelui. Am crezut că mă pune la încercare, dar, fix peste o săptămână, m-am pomenit în mijlocul „frontului“, cu răspunderi mari.
 
Primele mâncăruri le-am ars şi plângeam cu lacrimi amare. Mă rugam Maicii Domnului să mă ajute în noua mea ascultare. Confundam fumul de la oalele de pe foc cu aburul. Prima dată când am învăţat să pun sarmale la foc am ars 700 de sarmale. Pentru că nu aveau voie femei în bucătărie, am luat binecuvântare de la părintele stareţ să mă înveţe o bătrână, aflată în pelerinaj, cum şi care este treaba cu sarmalele. Bătrâna mi-a arătat cum să aşez sarmalele în oală. Pe fundul oalei am pus ramuri de vişin, apoi frunză de viţă-de-vie ori varză tocată, după care am aşezat sarmalele. Le-am pus pe foc, am adăugat apă cât să cuprindă sarmalele. Bătrâna (acum maica Gherasima) a uitat să-mi spună că trebuie să păzesc sarmalele şi să adaug apă din când în când. Eu am plecat la chilie să mai citesc câte ceva de la Sfinţii Părinţi, numai că, după jumătate de oră, la etajul II, unde stăteam, m-au „inundat“ mirosul de ars şi un mare nor de fum. Când am coborât să văd cum stau sarmalele, în loc de aburi ieşea fum asemănător cu cel de la coşul de pe casa bunicii. Totul era scrum! Au luat foc beţele de vişin, apoi sarmalele şi marea bucurie a fost că mai aveam separat într-o cratiţă încă 400 de sarmale, care au scăpat de „incendiu“.
 
Da, multe mâncăruri am ars sau am pus sare fără să gust. Dar anii copilăriei cu peripeţii… nu-i pomeni, Doamne! Bucătăria este cea mai grea ascultare într-o mănăstire! Îţi dă posibilitatea să te mântuieşti, dacă faci totul cu dragoste şi fără cârtire. „Cine face ascultare liturghie săvârşeşte!“, spunea duhovnicul meu, arhimandritul Arsenie Papacioc.

V-a pus vreodată în dificultate vreo reţetă? 

Dintotdeauna orice reţetă pentru mine este uşoară, dar pentru fiecare preparat am o altă trăire. De multe ori, reţetele îmi ies fără voia mea. Rugăciunile părinţilor călugări mă ajută foarte mult. Pentru mine, ascultarea de bucătar este ca o Sfântă Liturghie.

Care este mâncarea dvs. preferată?  

Mâncarea mea preferată este o plăcintă din nordul Dobrogei, se numeşte vărzar, dar în mod special pregătită de mama. Am reţeta acestui vărzar (plăcintă cu ceapă şi mărar verde) în cărticica de bucate. Din cele preparate de mine, humusul.

Sunteţi absolvent de Arte. Când mai aveţi timp să pictaţi? 

Da, am absolvit Facultatea de Arte Plastice şi Decorative. Pentru pictură, în ultima vreme nu prea mi-am făcut timp. Doar am onorat comenzile, unele comenzi. Răspund „Da!“ acolo unde Hristos „are nevoie“ de mine mai mult.

Aranjaţi mâncarea în farfurie într-un mod artistic, iar platourile dvs. cu salată seamănă cu nişte tablouri viu colorate. V-a ajutat Facultatea de Arte în realizarea acestor „tablouri“ comestibile sau ştiaţi a combina culorile de mai demult? 

Facultatea m-a ajutat foarte mult. Nu ştiam să combin culorile, nu ştiam ce este aceea o gamă cromatică. Prin absolvirea unei facultăţi de arte, mi-am îmbogăţit talentul.

Cine vă are prieten pe Facebook ştie că sunteţi şi un mare iubitor de animale. Care este povestea puilor de căprioară cu care apăreţi în fotografii? 

Iubesc animalele şi pot spune că sunt un bun prieten al lor. Animalele sunt cei mai buni prieteni ai omului. Am crescut papagali, iepuri, broaşte ţestoase şi căprioare.
 
Dintre cele menţionate mai sus, trei pui de căprioară erau cei mai afectuoşi. I-am crescut de mici, îi hrăneam la biberon. Nu puteam merge nicăieri fără ei, dormeau cu mine în pat, iar când îmi făceam rugăciunile se aşezau lângă mine şi nu făceau niciun zgomot până ce nu terminam rugăciunile. Ar fi de scris un roman despre ele, dar lăsăm în urmă doar amintiri. Au crescut mari, după care au plecat în pădure. Numele lor erau Iness, Mateiaş şi, mai târziu, am pus numele celei de-a treia căprioare tot Iness.

În afară de gătit şi pictură, ce alte pasiuni mai aveţi?

Îmi plac foarte mult îndeletnicirile călugăreşti. Iarna, când am mai mult timp, brodez icoane cu fir (broderie la mână), împletesc mătănii, mă ocup de conservarea patrimoniului aflat în mănăstirea noastră. Îmi place să mă ocup şi să mă îngrijesc de tot ce este vechi, în mod special de cartea veche. Am învăţat să citesc în chirilică de dragul autenticului. Am pregătire în domeniul patrimoniului. Am absolvit cursuri de restaurare şi conservare a patrimoniului religios, cursuri de perfecţionare de ghizi şi muzeografi, apoi, ceva mai târziu, am absolvit şi cursuri de ghid turistic religios.

De curând, a apărut în librării şi pangare cartea „Reţete mânăstireşti din cuhnia de la Dervent“. Ce v-a determinat să scrieţi această carte?  

Către sfârşitul lunii august, a ieşit pe piaţă cartea „Reţete mânăstireşti din cuhnia de la Dervent“. Eu sunt colaborator al revistei „Leacuri şi reţete mânăstireşti“. Apare la două luni şi cuprinde diferite remedii naturiste, leacuri călugăreşti, iar la capitolul reţete mânăstireşti eu am câte 12 reţete însoţite şi de imagini executate chiar în bucătăria derventină. Eu lucrez la o carte mult mai amplă de bucate, încă de acum doi ani. Ideea a fost a doamnei Alice Dinculescu, critic de artă. Imediat am prins ideea şi am început să-mi fotografiez mai toate bucatele mânăstireşti. Apoi am început să mă „joc“ puţin cu zarzavaturile, în sensul că am încercat şi chiar am reuşit să ornez sau să „pictez“ platourile cu aperitive, dar în mod special „să cobor cerul“ cu răsăriturile soarelui, apusurile, peisajele şi semnele creştine în tăvile cu salate de crudităţi.
 
Fiind colaborator al revistei mai sus menţionate, dar postând (n.r. - pe pagina de Facebook) din fotografiile cu artă culinară, am stârnit mici curiozităţi, am dat naştere acestei cărţi apărute acum pe piaţă, la iniţiativa domnului director Răzvan Bucuroiu. Cu această ocazie, îi mulţumesc şi mă rog pentru familia lui, dar şi pentru cei din redacţie, care au pus umărul la apariţia cărţii.

Se adresează această carte şi celor care doresc să ducă un stil de viaţă sănătos, având în vedere că la Dervent nu se mănâncă alt fel de carne în afară de cea de peşte?

În primul rând, această carte se adresează tuturor iubitorilor de artă culinară mânăstirească (naturală). Eu nu folosesc condimente de pe piaţă, nu fac prăjeli decât foarte rar. Toate zarzavaturile le fierb! În carte am pus variante de prăjire, călire, dar „cine ştie a pricepe“ în cele ale bucătăriei poate renunţa foarte uşor la prăjeli.
 
Multe reţete le-am învăţat de la mama mea, care este o bună bucătăreasă. În mânăstirea noastră nu se mănâncă niciodată carne, decât peşte. Am încercat să alcătuiesc reţetele din peşte aşa cum le întâlniţi la masa Derventului.
Toate reţetele din revistă sunt întâlnite în bucătăria noastră.
 
Cel mai original „condiment“ pe care vi-l recomand este rugăciunea, rugăciune şi iar rugăciune în timp ce gătiţi. Aşa, bucatele voastre vor fi preparate cu rugăciune şi vor sfinţi pe cei care vor avea plăcerea să guste din ele. Spun că ar fi multe recomandări din cele experimentate de mine, dar în viitoarea carte veţi avea posibilitatea să aflaţi toate secretele bucătăriei mânăstireşti.

Ce tipuri de reţete cuprinde această carte?

În această carte aveţi bucuria de a afla cum se prepară ciorbele de zarzavaturi, peşte, supe, borşuri, gustări, salate, preparate din urzici, mâncăruri mai serioase, câte ceva din patiserie, băuturi mânăstireşti.
 
Cartea numără 65 de pagini, 58 de reţete, însoţite de imagini frumos gândite. Nu este una dintre cele mai strălucite cărţi de bucate, nu este scrisă de un specialist, dar, din ce m-am priceput, am încercat să aşez pe hârtie câte ceva din cuhnia Derventului.
 
Am încercat să fiu cât mai explicit, şi nu exagerat, cu gramajele. În timp ce experimentaţi reţetele, vă veţi putea permite să scoateţi sau să adăugaţi unele îmbunătăţiri, în funcţie şi de gustul dvs.
 
Domnul să ajute să fie de folos această mică „fereastră“ către bucătăria mânăstirească. Doamne ajută!
 
Sursă foto: Arhiva personală a părintelui Efrem

Citeşte şi: 

Călugărul Efrem Bandarică a scos cartea Bucate mănăstireşti din cuhnia de la Dervent. Despre cunoscutul călugăr. O reţetă din carte

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii