De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
16:13 18 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Emil Ghinea, pilotul campion din Mangalia „Pentru mine, motorsportul a devenit un mod de viaţă“

ro

21 Nov, 2015 00:00 5107 Marime text

Un pilot din Mangalia concurează din 2011 în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă (grupa H, clasa 3), iar în cele cinci ediţii de campionat a reuşit să cucerească trei titluri de campion al României (în anii 2011, 2013 şi 2014) şi două de vicecampion (în sezoanele 2012 şi 2015). Cum a ajuns la această performanţă, care e povestea bolizilor cu care a evoluat şi cât de greu se întreţine o asemenea pasiune? Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre multe altele cu Emil Ghinea (37 de ani), ieri, în cadrul unui interviu online în direct pe www.ziuaconstanta.ro.

Cum şi când a luat naştere pasiunea ta pentru motoare şi bolizi?

Cred că m-am născut cu ea, moştenind-o de la un bunic (cel din partea mamei), şi s-a accentuat după ce am „crescut“ în garajul unui mecanic din Mangalia, zis Calu.

Pe ce maşină ai concurat prima dată şi care a fost povestea ei?

E o istorie lungă. Prima maşină a fost un Renault 5 Turbo, de a cărei construcţie m-am apucat în 2008, împreună cu prieteni şi fini de-ai mei, în garajul propriu. Am muncit la ea până în 2011, când am reuşit să debutez în Campionatul Regional de Viteză în Coastă, la etapa de la Lacul Sf. Ana, iar apoi în Campionatul Naţional, la etapa de la Teliu. M-am apucat să recondiţionez un Renault 5, pe care l-am transformat ulterior în maşină de curse, cu echipa tehnică de la Sf. Gheorghe, cu nea Jean.

Care sunt caracteristicile Campionatului Naţional de Viteză în Coastă? Cât de dificile sunt traseele?

În primul rând, trebuie să facem diferenţa: Campionatul Naţional de Viteză în Coastă este una, iar Campionatul Naţional de Raliuri - alta. Sunt două discipline care fac parte din aceeaşi ramură, motorsportul, dar sunt diferite. La viteză în coastă, probele au între trei şi cinci kilometri şi se merge la limită sau chiar peste, iar o greşeală de pilotaj sau o luftare de gaz te poate coborî de pe locul întâi pe cinci. În Naţionalele de raliuri, probele speciale sunt mult mai lungi, foarte multe şi se merge mult mai cerebral. La viteză în coastă, se merge numai la deal. Traseele sunt OK din punctul meu de vedere, sigur, fiecare având particularităţile lui. Trebuie învăţate.

Bătrânii curselor i-au spus „Bine ai venit în Bronx!“

Cât de costisitoare e participarea într-un asemenea campionat? Cine te sprijină financiar şi cum te descurci din acest punct de vedere?

Este foarte costisitoare. E un sport care, la un moment dat, devine un mod de viaţă. Campionatul începe în aprilie şi se sfârşeşte în octombrie, desfăşurându-se pe parcursul a opt etape. În momentul încheierii întrecerii, noi nu luăm concediu, începem lupta cu bugetul şi cea pentru pregătirea maşinii pentru noul sezon. Bugetul este asigurat de mine şi de firmele unor buni prieteni de-ai mei, cărora le mulţumesc. Aşteptăm noi sponsori pentru a urca cât mai sus în clasamentul Campionatului Naţional.

Unde şi cum te antrenezi pentru cursele de la munte, în condiţiile în care locuieşti la Mangalia? 

Nu fac niciun antrenament, maşina este transportată pe platformă la fiecare etapă, de către mine. În zona noastră, nu există nicio şosea care să aibă configuraţia potrivită pentru un antrenament de viteză în coastă.

Cum ai ajuns la un asemenea nivel încât să cucereşti trei titluri de campion şi două de vicecampion? 

Am început în 2011, ca un „hai să o facem şi pe asta!“, întrucât îmi doream foarte mult. În 2011, am devenit campion, iar în 2012, am ieşit vicecampion naţional, după ce am avut o ieşire în decor la Câmpulung, maşina făcând-o daună totală. În 2013, am revenit, tot cu Renault 5 Turbo, şi am cucerit un nou titlu, câştigând toate etapele. În 2014, am făcut trecerea de la Renault 5 Turbo la Renault Clio RS V6 Trophy şi, cu această ocazie, am trecut de la tracţiune faţă la tracţiune spate. Bătrânii curselor mi-au spus „Bine ai venit în Bronx!“, o asemenea trecere fiind foarte complicată. În 2014, a fost un sezon de acomodare cu maşina cu tracţiune spate şi motor central, dar am confirmat din nou, având şi bugetul necesar, fiind sprijinit de prietenii mei, inclusiv de Primăria municipiului Mangalia. În 2015, a urmat un sezon mai greu şi, din cauza bugetului redus şi a problemelor tehnice, nu am putut să-mi apăr titlul, ieşind vicecampion.

Bolidul Renault Clio RS VS Trophy e al treilea din 134 de bucăţi fabricate

Care e etapa care îţi place cel mai mult în cursul unui sezon? 

Cea de la Rânca (pe Transalpina). Este un traseu mai lung, are 5.250 de metri, cu pantă foarte mare. Este şi de viteză, dar şi foarte tehnică şi cu care mă înţeleg foarte bine. La Rânca, am înregistrat numai victorii.

Pilotezi un bolid unicat în România. Vorbeşte-ne despre el şi despre caracteristicile sale tehnice.  

Este un Renault Clio RS VS Trophy, an de fabricaţie 2001. Maşina este construită în Franţa, de cei de la Renault Sport, motorul este V6, montat central, capacitatea cilindrică de 2.946 de centimetri cubi. Maşina pe care o deţin eu este numărul 3 din 134 de bucăţi fabricate. Preţul estimativ e de 40.000 de euro.

Ce probleme ai întâmpinat în campionatul recent încheiat, în care nu ai reuşit să-ţi aperi titlul din 2014?

Sezonul 2015 a fost dificil, deoarece nu am avut un buget stabilit de la începutul anului şi am luat startul cu maşina din punct de vedere mecanic la fel ca cea din 2014, nefăcând niciun upgrade, chiar şi cu anvelopele de la începutul anului trecut. Se pare că lipsa bugetului m-a costat titlul. Stagiunea 2015 a fost mai grea pentru mine şi din punct de vedere emoţional, deoarece un foarte bun prieten al meu a decedat, înainte de etapa de la Alba Iulia.

„E ceva senzaţional“

Care a fost viteza cea mai mare pe care ai atins-o într-o cursă?

În primul rând, maşina nu e dotată cu vitezometru, deci nu am cum să ştiu cu exactitate cu ce viteză rulez, dar ştiu că în treapta a şasea, la 7.250 de rotaţii pe minut, maşina face 184 km/oră.

Din 2011, de când participi în campionat, ai fost implicat în curse şi în evenimente rutiere deosebite?

În afară de 2011 şi de 2015, am avut o ieşire în decor în fiecare sezon. În 2012, am avut cea mai serioasă ieşire în decor de când particip la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, la Câmpulung, iar apoi am mai înregistrat una la Sinaia (în 2013), când nu au fost însă daune mari, dar am abandonat. Ultima ieşire în decor a fost în 2014, la Râşnov. La Câmpulung, spre finalul traseului, am încercat să abordez un viraj de stânga cu treapta a şasea blană şi, din păcate, am derapat şi m-am izbit cu partea dreaptă de un stâlp şi de un perete. După care m-am răsturnat de câteva ori. Este o amintire neplăcută, dar se pare că ieşirile în decor fac parte din joc.

Care sunt trăirile unui pilot în timpul unei curse, pe trasee de munte, la viteză mare? Ţi-a fost frică vreodată?

Trăirile nu pot fi descrise, dar este ceva senzaţional, iar eu zic că un pilot căruia îi este frică nu mai trebuie să ia startul.

Ce îi trebuie unui şofer obişnuit pentru a deveni pilot la viteză în coastă? 

În primul rând, trebuie să facă o şcoală de pilotaj. Apoi, are nevoie de talent, ambiţie şi, nu în ultimul rând, de bani, care se pare că sunt cruciali în motorsport.

Piloţii săi preferaţi sunt Ayrton Senna şi Jean Ragnotti

Cum se împacă pasiunea ta competiţională cu viaţa de familie? 

Motorsportul devine un mod de viaţă, adică ajungi să-ţi organizezi timpul tău liber şi concediile în funcţie de etapele Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Familia este alături de mine la fiecare rundă şi mi-aş dori ca una dintre cele două fetiţe ale mele să îmi calce pe urme.

Dintre cele trei titluri de campion naţional, care îţi e cel mai aproape de suflet?

Cel din 2013, deoarece acel sezon competiţional a fost unul în care am avut un buget bine stabilit şi am venit la start cu Renault-ul 5 Turbo foarte bine pregătit din punct de vedere tehnic. Sper să reuşesc să am bugetul necesar pentru a mă prezenta la fel de bine pregătit şi cu Renault Clio RS VS Trophy.

Ce autoturism conduci în viaţa de zi cu zi şi care e maşina preferată? 

Conduc o maşină cu tracţiune spate, un Porsche 944 S2, o maşină clasică, şi mi-aş dori tot un Porsche, un 911 Turbo. Piloţii mei preferaţi sunt Ayrton Senna şi Jean Ragnotti.

Ti-a placut articolul?

Comentarii