Fostă concurentă la „Survivor“ Codruța Began, din Constanța, alături de Mihai Leu la etapa de Super Rally de la Mangalia (GALERIE FOTO)
Fostă concurentă la „Survivor“: Codruța Began, din Constanța, alături de Mihai Leu la etapa de Super Rally
20 Oct, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1156
Marime text
- Fostă sportivă de performanță, Codruța Began este actualmente profesor de sport la Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu“ din Constanța, antrenor de fitness, dar și specialist în nutriție.
„Trofeul Mangalia“, ultima etapă a Campionatului Național de Super Rally 2024, a reunit în municipiul din sudul litoralului, o pleiadă de piloți celebri, runda fiind extrem de interesantă, în condițiile în care s-a disputat cu titlul absolut pe masă.
Printre competitori s-a numărat și Mihai Leu, promotorul evenimentului, campion național la raliuri și viteză în coastă, fost mare boxer, primul campion mondial al României la profesioniști. Alături de acesta s-a aflat, invitată la eveniment, și Codruța Began, din Constanța, concurentă la show-ul TV de la Pro TV și Voyo „Survivor Romania 2023“. Profesor de sport la Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu“ din Constanța, antrenor de fitness și specialist în nutriție, fostă sportivă de performanță, Codruța Began a luat parte, la „Trofeul Mangalia 2024“, și la sesiuni de antrenament (în mașina lui Mihai Leu), bucurându-se de o experiență deosebită.
„M-am simțit mândră și onorată“
„Am acceptat provocarea fără să clipesc. M-am simțit mândră și onorată să fiu alături de un nume sonor - Mihai Leu (un leu atât în ring, cât și în cursă). «Anything that gets your blood racing is probably worth doing». Mulțumesc!“, a fost mesajul Codruței Began. „Ce tare!“, „Super tare!“ sau „Super, felicitări!“, au fost câteva dintre cuvintele admirative ale prietenilor, în mediul online, pe marginea aventurii trăite de Codruța Began la Super Rally.
O familie de sportivi
Originară din Cluj-Napoca, dar stabilită la Constanța, Codruța Began a practicat tirul sportiv, atât la Cluj (ieșind vicecampioană națională cu echipa), cât și la Steaua. Familia Began este una 100% de sportivi. De mama, Codruța, am spus. Capul familiei, Radu Began, fostul mare voleibalist, actualmente este antrenor secund la echipa de senioare a CSM Constanța, dar are același rol și la reprezentativa feminină a României. Fiul, Erik Andrei Began, face baschet. A început sportul la panou în urmă cu 12 ani, la Clubul Sportiv Toyin Constanța (primul său antrenor fiind Toyin Orishadare) și a avansat apoi, de-a lungul anilor. S-a remarcat și la CSM II Constanța, fiind și în cercul echipei de seniori, iar în prezent evoluează la CSU Galați, în Liga 1 (eșalonul secund al baschetului românesc). Erik Began face o figură frumoasă și la noua sa echipă, iar în meciul ACS Cuza Pirates Brăila - CSU Galați 66-84 a fost al doilea marcator al învingătorilor, cu 13 puncte (la egalitate cu un coleg).
Codruța Began a susținut sesiuni de fitness, timp de mai mulți ani, și la FC Viitorul (inclusiv în stagiunea în care echipa a ieșit campioana României), dar și la grupe de juniori ale Academiei Hagi.
Emil Ghinea, demonstrație de talent și viteză
„Trofeul Mangalia”, ultima etapă a Campionatului Național de Super Rally 2024 – Powered by Superbet, a fost organizat în parteneriat de Primăria Municipiului Mangalia, Organizația de Management al Destinației Mangalia și AMC Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Printre cei care au concurat s-a numărat și apreciatul pilot din Mangalia Emil Ghinea, care a câștigat recent titlul de campion absolut pe 2024 la Campionatul Național de Viteză în Coastă. Emil Ghinea a evoluat cu bolidul său verde, Norma M20F Evo, oferind spectatorilor o demonstrație de talent și viteză. Campion național absolut Super Rally pe 2024 a devenit Leo Borlovan.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Codruța Began
Citește și:
Leo Borlovan, campion național Super Rally 2024. Titlul absolut s-a decis la „Trofeul Mangalia“ (GALERIE FOTO + CLASAMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii