Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:15 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărăcia a amanetat viitorul copiilor într-o localitate care a înghițit milioane de euro Dobromir 2013

ro

19 Jul, 2013 22:39 1782 Marime text
Într-o zi caniculară, un drum ca-n palmă șerpuind printre pădurile răcoroase din sudul Constanței avea să ne ademenească într-o poveste asemenea celor scrise de Mircea Eliade. Într-o fracțiune de secundă peisajul obișnuit se evapora într-unul parcă fantasmagoric. În locul pădurilor, vedeam acum câmpuri pârlite de soare, pline de mărăcini și gunoaie, iar răcoarea era înlocuită de o duhoare greu de suportat și de nori de praf înecăcios pe care-l lăsam în urmă. Valurile de noroi uscat și gropile de pe șosea, asemenea unor guri uriașe care parcă ne-ar fi înghițit dacă nu încetineam, se jucau cu mașina noastră, asemenea unui copil care tocmai ce a primit una nouă. Ne simțeam ca și cum deveniserăm martorii unei frumuseți ascunse în hidoșenie. Ca și cum, cândva, în vremuri de mult apuse, o frumusețe, precum satul în care tocmai intrasem, fusese blestemată să fie captivă în sluțenie până când va apărea cineva să dezlege vraja. Aveam senzația că totul era împotriva grabei noastre. Parcă gropile, noroaiele, mărăcinii, câmpurile pârjolite, gunoaiele, parcă totul ar fi vrut să ne oprim, să ascultăm povestea locului și să o spunem și altora, poate-poate, într-o zi, se va schimba ceva.

Citiți articolul integral pe: info-sud-est.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii