Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:18 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

info-sud-est.ro Ziua Dobrogei. Povești, dezbateri și paradoxuri despre teritoriul dintre Dunăre și Mare

ro

14 Nov, 2017 13:05 428 Marime text
Dobrogea a intrat în componența României în urma Congresului de la Berlin, atunci când Marile Puteri au hotărât Independența acesteia, retrocedarea sudului Basarabiei (județele Cahul, Ismail și Bolgrad) către Imperiul Rus și anexarea, la schimb, a Dobrogei, Deltei Dunării și Insulei Șerpilor.

Congresul de la Berlin statuta, în ceea ce privește România, deciziile luate prin Tratatul de la San Stefano, semnat între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, în urma Războiului din 1877-1878.

Perioada cuprinsă între cele două evenimente (3 martie – 13 iulie 1878) a reprezentat pentru România un moment de cumpănă marcat la nivelul clasei politice și a societății românești prin discursuri naționaliste, acuze dure și articole de presă efervescente, în condițiile în care România era pusă în postura de a ceda un teritoriu, deși ieșise câștigătoare din război.

În acest context, deși Dobrogea era considerată românească, din punct de vedere istoric, de majoritatea oamenilor politici și de cultură din România, intrarea provinciei între granițele țării ca monedă de schimb pentru cedarea Basarabiei a fost aspru criticată și a stârnit polemici de tot felul.

Disputele politice, între cedarea Basarabiei și anexarea Dobrogei

Acest troc de teritorii propus la început și impus la final de Imperiul Rus, de cedare a Basarabiei în schimbul Dobrogei, a stârnit în România un război politic care a prins în vâltoarea sa toți decidenții statului. Trupele rusești aflate încă pe teritoriul țării reprezentau o presiune suplimentară iar deciziile luate de Puterea din România puteau influența soarta Independenței statului.

Pe acest palier, retorica politică şi publică s-a schimbat în funcție de moment și context. La început, ideea pierderii Basarabiei a reprezentat principalul motiv de harță, iar mai apoi, pe parcurs ce se apropia deschiderea Congresului de la Berlin, anexarea Dobrogei a devenit principala temă de dezbatere.

Mai întâi, la mijlocul lunii februarie, odată ce informațiile conform cărora România urma să piardă Basarabia vuiau prin presa de pretutindeni, Partidul Conservator, aflat în Opoziție, îi cerea Prințului Carol să abdice decât să fie nevoit să cedeze Basarabia, pe fondul unor zvonuri care afirmau că Principele știa de acest schimb de provincii de mai multă vreme.

În ședința Senatului din 13 februarie 1878, senatorul conservator Emanoil Costache Epureanu acuza Guvernul că știa de dorința Rusiei de a lua Basarabia, dându-i la schimb Dobrogea, cu multă vreme înainte ca Parlamentul să fie informat de această situație, și că acesta a fost motivul pentru care a fost trimisă o echipă în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră, pentru a strânge informații despre aceste pământuri. Într-o discuție incendiară din Parlament, care a durat câteva ore și în care au fost antrenați mulți lideri marcanți ai politicii românești, premierul Ion C. Brătianu și ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu au respins toate acuzațiile.

La începutul lunii martie, imediat după Tratatul de la San Stefano, Partidul Național Liberal, aflat la Putere, era zguduit și el de un scandal intern, premierul Brătianu afirmând, în fața Prințului Carol, faptul că Mihail Kogălniceanu nu trebuie să mai rămână ministru de Externe după acest eșec.

Chiar dacă nu a fost purtat în termeni absoluți, conflictul dintre premierul liberal și ministrul de Externe a continuat pe toată durata dintre Tratatul de la San Stefano și Congresul de la Berlin, viziunile celor doi în ceea ce privește cedarea Basarabiei și acceptarea Dobrogei fiind diferite. În preajma Congresului de la Berlin, atât Principele Carol, cât și Mihail Kogălniceanu, considerând că Basarabia este pierdută, îi cereau lui Brătianu să negocieze cât mai bine cu rușii pentru a câștiga cât mai mult de pe urma acestui troc. Brătianu era de neînduplecat.

Clasa politică românească fierbea sub imperiul posibilității pierderii unui teritoriu după un război din care România a ieșit câștigătoare iar contextul era unul favorabil pentru ca Opoziția conservatoare să forjeze teme naționaliste și să afișeze discursuri emoționale, mai ales că ultimul Guvern conservator își finalizaze mandatul în aprilie 1876, cu puțin timp înainte de izbucnirea Războiului din 1877-1878.

De la tribuna Parlamentului, scandalul politic a coborât în paginile ziarelor, iar editorii acestora se împărțeau în funcție de simpatii.

În timp ce oficiosul liberal, ziarul Românul, căuta argumente cât mai bune pentru a pune într-o lumină favorabilă pierderea Basarabiei și anexarea Dobrogei (schimb de teritorii pe care liberalii erau forțați să îl prezinte ca pe o reușită, pentru a rămâne la guvernare), achiesând de multe ori la retorica rusă, ziarul oficial al Partidului Conservator, Timpul, acuza Puterea de înaltă trădare și de vinderea țării cotropitorilor străini. Temele naționaliste și dușmanii externi erau de actualitate și atingeau cote alarmante.

Articolul integral poate fi citit pe: www. info-sud-est.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii