Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi unde va fi construit! Un nou sens giratoriu în oraşul Constanţa

ro

13 Apr, 2016 00:00 4627 Marime text

Au mai rămas aproximativ două săptămâni până la începutul sezonului estival, iar autorităţile locale din tot judeţul depun eforturi susţinute pentru a finaliza lucrările pe care le-au demarat. Pentru a evita aglomerarea circulaţiei odată cu afluxul de turişti care va veni pe litoral începând cu data de 1 mai, autorităţile locale vor să construiască un nou sens giratoriu în oraş.
 
În acest sens, societatea Confort Urban SRL a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 12 aprilie, un certificat de urbanism pentru amenajarea unui nou sens giratoriu, cu scopul de a fluidiza circulaţia. Astfel, sensul giratoriu va fi amenajat la intersecţia străzilor Soveja şi Ştefăniţă Vodă. Pe lângă fluidizarea circulaţiei, administraţia locală speră să sporească şi capacitatea de circulaţie în această zonă. Menţionăm că certificatul de urbanism obţinut de societatea Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa este valabil până la data de 12 aprilie 2018.

Confort Urban SRL, planuri mari pentru şoselele Constanţei

De curând, Confort Urban SRL a anunţat organizarea unei proceduri publice pentru atribuirea unui contract privind achiziţia de indicatoare rutiere şi sisteme de semnalizare rutieră, în valoare de 1.156.088 de lei.
 
Pe de altă parte, în luna martie a acestui an,. Primăria Constanţa a eliberat un alt certificat de urbanism solicitat de Confort Urban SRL, prin care societatea deţinută de CLM Constanţa şi-a exprimat intenţia de a amenaja o parcare auto publică pe strada Caşin, în zona căminului pentru pensionari.

Despre Confort Urban SRL

Societatea comercială Confort Urban SRL are sediul în oraşul Constanţa şi se află în subordinea CLM Constanţa. Firma are calitatea de administrator al drumurilor publice şi al parcărilor din Constanţa şi are un birou de eliberat avize pentru intervenţii pe domeniul public şi urmărire lucrări de refacere a domeniului public.

Citeşte şi

Se schimbă indicatoarele rutiere din Constanţa!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • giratoriu 13 Apr, 2016 16:38 pe cand si sensul giratoriu de la intersectia Lapusneanu&N. Iorga (lic. Sportiv si Telecom)? este unul dintre cele mai necesare in oras? chiar asa greu o fi sa se amenajeze acolo un sens giratoriu?