De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
21:18 16 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Primăria Constanţa şi-a dat acordul! Blocul ridicat de afaceristul Guriţă pe strada Nicolae Kirculescu, supraetajat

ro

09 May, 2016 00:00 1247 Marime text


Investitorul Cătălin Ionel Guriţă a decis să supraetajeze imobilul ridicat pe strada Nicolae Kirculescu nr. 35, bl. lot 47-48. Pe data de 4 mai a obţinut de la Primăria municipiului Constanţa Autorizaţia de Construire nr. 892 pentru „Modificare proiect în timpul execuţiei autorizat conform AC nr. 1414/18.08.2015 «Construire imobil d+p+2e+m - locuinţe colective, 19 locuri de parcare în incinta proprietăţii» conform HCL nr. 236/25.05.2005 prin: supraetajare în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată şi modificări interioare“.
 
Reamintim că, la 18 august 2015, Cătălin Ionel Guriţă a obţinut de la Primăria Constanţa Autorizaţia de Construire nr. 1414, cu obiectul „Construire imobil D+P+2e+M locuinţe colective“, situat pe strada Nicolae Kirculescu nr. 35, bl. lot 47-48. De asemenea, pe 25 iunie 2015, municipalitatea a emis, pentru blocul de pe strada Nicolae Kirculescu nr. 35, şi Certificatul de Urbanism nr. 2032.

A câştigat „războiul“ cu vecinii de pe strada Gheorghe Dima

Afacerile lui Cătălin Guriţă nu se opresc aici. Autoritatea publică locală Constanţa a eliberat, pe data de 7 august 2015, Autorizaţia de Construire nr. 1356 pentru Cătălin Guriţă, cu obiectul „Construire imobil D+P+4E locuinţe colective, 24 de locuri de parcare în incinta proprietăţii“, situat pe strada Gheorghe Dima nr. 4, zona Compozitorilor. Pentru acelaşi imobil de pe strada Gheorghe Dima nr. 4, Primăria Constanţa a emis, pe data de 4 mai 2015, şi Certificatul de Urbanism nr. 1365. Însă vecinii care locuiesc în două blocuri situate pe strada Gheorghe Dima, zona Compozitorilor, deranjaţi de clădirea construită de Cătălin Guriţă, lipită, practic, de cele în care locuiesc ei, au apelat la instanţă. Pe data de 26 august, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul nr. 5615/118/2015, secţia Contencios administrativ şi fiscal, cu obiectul „Suspendare executare act administrativ - Autorizaţia de Construire nr. 1356/07.08.2015“. Reclamanţi în dosar sunt: Mirela Simona Munteanu, Raluca Maria Pereni, Cristian Muşat, Cecilia Iuliana Bucur, Bogdan Mitrus, Ramona Zăiceanu, Valentina Dumitru, Elena Trandafir, Mihai Stoian, Paul Radion, Marian Cristian Vintilă, Elena Iorgulescu, Constantin Luban, Cristina Sidenco, Andra Ştefan, Adrian Dorel Buricea, Serin Abduraman, Marian Şerban, Tiberiu Berberich, Lucian Ionescu şi Claudiu Radu. Pârâţi în dosar sunt Primarul municipiului Constanţa şi Cătălin Ionel Guriţă.
 
În şedinţa din 19.11.2015, magistraţii constănţeni au respins cererea de suspendare a executării Autorizaţiei de Construire nr. 1356/7.08.2015 ca nefondată. Mai mult, reclamanţii au fost obligaţi de către pârât (Primăria Constanţa) la plata sumei de 450 de lei - cheltuieli de judecată. De asemenea, reclamanţii au fost obligaţi de către pârâtul Claudiu Ionel Guriţă la plata sumei de 3.000 de lei - cheltuieli de judecată. Pe data de 4 ianuarie a acestui an, locatarii din vecinătatea blocului de pe strada Gheorghe Dima au făcut recurs. Astfel, la Curtea de Apel Constanţa a fost înregistrat dosarul 5615/118/2015, Secţia a II-a Civilă, contencios administrativ şi fiscal, materie - contencios administrativ şi fiscal, obiectul - suspendare executare act administrativ. În şedinţa din 21.03.2016, magistraţii Curţii de Apel au anulat  cererea de recurs. „Anulează recursul ca netimbrat. Obligă recurenţii către intimatul-pârât Primarul municipiului Constanţa la 350 de lei cheltuieli de judecată şi către intimatul-pârât Guriţă Cătălin Ionel la 1.000 de lei cheltuieli de judecată“, se precizează în hotărârea 204/2016  21.03.2016.

Citeşte şi

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mitu 10 May, 2016 15:07 In cartierul Compozitorilor si pe strada Nicolaie Kirculescu inclusiv, sunt multe autorizatii cu semnul intrebarii. Cine a lucrat la proiectul zonei respective, probabil a avut in vedere un cartier rezidential de case cu etaj sau etaje, insa unii investitori au obtinut autorizatii pt. un tip de constructie dupa care in timpul executiei au venit cu modificari de supraetajare si asa s-au inmultit blocurile in cartier. Unde mama naibii s-a mai pomenit o asa harababura de vile si blocuri decat in Constanta ! Si inca un aspect: cei care construiesc blocurile acestea, vand separat locul de parcare, clientul preferand sa tina masina in strada blocand alte intrari in curtile celor din apropiere.