Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi ce spun procurorii DNA Ionel Cazacu, fostul şef al Biroului Urmăriri din IPJ, a fost trimis în judecată

ro

14 Dec, 2013 00:00 2516 Marime text
Comisarul-şef Ionel Cazacu, fostul şef al Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, a fost trimis în judecată.

Cei care l-au deferit justiţiei au fost procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, care îl acuză de complicitate la infracţiunea de dare de mită. În acelaşi dosar, alături de Cazacu, a mai fost trimis în judecată şi Nicolaie Irimia, acesta fiind suspectat de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „La data de 1 noiembrie 2013, inculpatul Irimia Nicolaie i-a înmânat suma de 1.000 de euro inculpatului Cazacu Ionel, care, la rândul său, a remis suma de bani denunţătorului (n.r. ofiţer în Serviciul de Investigaţii Criminale). Acesta din urmă, denunţător, urma să ofere cu titlu de mită suma de 1.000 de euro denunţătoarei care îndeplinea funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În schimbul acestei sume de bani, denunţătoarea urma ca în virtutea atribuţiilor de serviciu să dispună, în baza art. 181 Cod penal, o soluţie favorabilă faţă de inculpatul Irimia Nicolaie, respectiv de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, constând în amendă. Acesta din urmă era cercetat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drum public, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanţa. DNA mai spune că Ionel Cazacu a fost prins în flagrant, acesta având loc într-un peco din municipiul Constanţa, mai exact de pe bulevardul Aurel Vlaicu. Iniţial, conform magistraţilor, comisarul-şef Cazacu a negat că i-ar fi dat colegului de la SIC suma de 1.000 de euro, însă ulterior a revenit, menţionând că banii sunt pentru ajutorarea unui poliţist bolnav. Irimia Nicolaie a ajuns să fie cercetat de procurori după ce, la data de 29.08.2012, ar fi fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 86, Constanţa - Năvodari, cu o imbibiţie alcoolică de 2,10. Comisarul-şef Ionel Cazacu a ieşit la pensie începând cu data de 1 decembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii