De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
10:37 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un individ condamnat pentru tentativă de omor vrea să fie liber

ro

24 Feb, 2017 13:01 302 Marime text
Un individ condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare după ce şi-ar fi înjunghiat un amic cu o jumătate de foarfecă vrea să fie liber după doi ani de stat după gratii. Sentinţa definitivă a fost dată în luna iunie 2015, dar din pedeapsa primită s-a scăzut perioada în care s-a aflat în arest preventiv, de la data comiterii faptei, 18 martie 2015, până la condamnare.

În primă instanţă, Gabriel Antoni Lazăr şi-a încercat norocul la Judecătoria Medgidia acolo unde a depus solicitarea pentru liberarea condiţionată. Nu a reuşit să-i convingă pe magistraţi că merită să fie liber astfel că, la data de 8 februarie instanţa i-a respins cererea.

„Respinge propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor din cadrul Penitenciarului Poarta Albă privind pe condamnatul Antoni Lazăr Gabriel, din Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa. Stabileşte termen de reiterare după 3 luni” – se arată în minuta instanţei.


Nemulţumit, Gabriel Antoni Lazăr a contestat decizia la Tribunalul Constanţa, cererea sa fiind înregistrată pe rolul instanţei din Constanţa la data de 23 februarie, primul termen fiind fixat pentru data de 13 martie 2017.
Reamintim că bărbatul a fost condamnat la trei ani şi 4 luni de închisoare după ce, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, şi-ar fi înjunghiat un amic. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii