Un grefier şef ar putea fi audiat în dosarul fostei judecătoare Veronica Cîrstoiu

22 Sep, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2142
Marime text
Judecata fostului magistrat Veronica Cîrstoiu, din Curtea de Apel Bucureşti, merge mai departe, la Constanţa.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 10 octombrie, dată până la care Curtea de Apel Constanţa va decide dacă se impune audierea în prezenta cauză a mai multor persoane, printre acestea aflându-se Camelia Neagu, grefierul şef al Secţiei a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Bucureşti.
În dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, Veronica Cîrstoiu este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, instigare la spălare a banilor comisă în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită, înşelăciune în formă continuată (65 de acte materiale), două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (65 de acte materiale).
Într-o altă cauză, aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Veronica Cîrstoiu este suspectată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, de favorizarea făptuitorului şi de fals intelectual.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii