De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:18 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un dulgher a fost prins sub o grămadă de moloz! O parte dintr-o clădire de pe bulevardul Aurel Vlaicu s-a prăbuşit! (galerie foto)

ro

29 Aug, 2015 00:00 838 Marime text
Un dulgher care efectua, ieri-dimineaţă, reparaţii de recondiţionare la fosta clădire a fabricii de ţesături Integrata, a fost prins sub o grămadă de moloz de la brâu în jos. Imobilul este situat pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 125. Din primele verificări, se pare că a fost scos un perete de rezistenţă fără autorizaţie.
 
Imediat a fost apelat serviciul 112. La intervenţie s-au deplasat două autospeciale de intervenţie de la Detaşamentul Palas al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
 
Pompierii l-au scos pe muncitor şi l-au predat unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, care l-a transportat la Spitalul Judeţean Constanţa. Din primele informaţii, bărbatul este în viaţă, însă are multiple fracturi la picioare și la bazin.
 
Ioan Dânga are 49 de ani, este din Maramureș și este angajat cu forme legale ca dulgher la societatea Botis Mar SRL.
În acest caz, au fost sesizate autorităţile abilitate în astfel de cazuri şi a fost deschisă o anchetă pentru stabilirea exactă a cauzelor producerii acestui incident. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi cei ai Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru a efectua propria anchetă.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii