Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secrete de stat la schimb pentru o funcţie de conducere în IPJ Constanţa. Dosarul, amânat pentru 18 martie (document)

ro

27 Feb, 2015 00:00 2702 Marime text


Judecătoarea Daniela Panioglu, din Curtea de Apel Bucureşti, a amânat pentru data de 18 martie dosarul în care Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi fost consilier al primarului Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, de trafic de influenţă, de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
 

Daniela Panioglu a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de Dan Emil Manolachi, fost angajat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, pe o perioadă de 60 de zile. Judecătoarea a constatat că Manolachi este arestat preventiv în altă cauză, respectiv în dosarul în care a fost condamnat alături de Ciprian Mihail Fronea, fostul şef al Gărzii Financiare - Secţia Constanţa, de Sorin Florea, fostul comisar general al Gărzii Financiare, şi de Eduard Cristian Tomescu, fost comisar în cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General.
 
Conform documentelor oficiale, „în calitate, de ofiţer de poliţie judiciară, delegat într-un dosar penal, la data de 18.02.2013, inculpatul Manolachi Dan Emil a fotografiat documente ce conţineau informaţii secrete de stat - nivel strict secret şi le-a pus la dispoziţia inculpatului Preda Răducu Valentin, care intenţiona să le transmită unei persoane vizate de cercetările din acel dosar penal“. „Pentru aceste «servicii», inculpatul Preda Răducu Valentin urma să-l ajute pe inculpatul Manolachi Dan Emil să-şi angajeze o rudă în cadrul Serviciului Judeţean Constanţa - Arhivele Naţionale şi să-l sprijine în ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul IPJ Constanţa“, conform DNA. „De asemenea, inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, a primit suma de 40.000 de lei de la un martor denunţător, pentru a efectua acte premergătoare, potrivit delegării primite, într-un dosar penal, astfel încât să obţină o soluţie favorabilă martorului respectiv“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupţie.
 
Întreg comunicatul DNA privind prezenta cauză poate fi citit accesând secţiunea „Documente“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii