Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesele lui Constantinescu! Șeful suspendat al Consiliului Județean Constanța, cinci dosare în judecată. Al 6-lea în lucru (rechizitorii)

ro

17 Apr, 2015 00:00 2064 Marime text
Nicuşor Daniel Constantinescu a fost trimis în judecată, prima dată, în octombrie 2008, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.

Așa cum este bine cunoscut, alături de Constantinescu au mai fost deferiți Justiției, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa: „Mazăre Radu Ştefan - primarul municipiului Constanţa, Racu Constantin - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Dospinescu Daniela Ramona - directorul Direcţiei Patrimoniu, Marica Ion - directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Miron Dan - fost consilier municipal şi pe consilierii juridici Tălpău Cristian, Chircă Nora Alina şi (fost) Ghiţulescu Bogdan“.

Cei mai sus precizați au fost acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel București. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 21 aprilie.
Pe data de 25 aprilie 2014, Andrei Bodean, din DNA Constanţa, l-a trimis în judecată pe şeful CJC, pentru abuz în serviciu în formă continuată, Nicușor Constantinescu fiind acuzat de subfinanțarea Centrului Militar Zonal Constanța. În cauză, ieri, judecătoarea Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanța, a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu a lui Constantinescu cu cea a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei.

Pe durata controlului judiciar, șeful suspendat al CJC este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu depăşească limita teritorială a României, să nu comunice direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare, cu martorii şi experţii din prezenta cauză, cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa care au vizat Centrul Militar Zonal Constanţa (HCJ 153/2009 şi HCJ 339/2012). Mai mult decât atât, Nicușor Constantinescu a mai fost obligat să nu divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale, direct sau indirect, informaţii din cauza penală și, poate cel mai important aspect, să nu exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Decizia judecătoarei Iulia Cezara Suciu nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanța. Următorul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 6 mai.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa


Dosarul cauzei a fost instrumentat de Andrei Bodean, procuror al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța.
Tot Bodean, în luna noiembrie 2014, a trimis în judecată 19 inculpaţi (persoane fizice şi juridice), în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste 1 milion de lei în dauna statului român. În sarcine lui Constantinescu s-au reţinut infracţiunile concurente de abuz în serviciu în formă continuată (şase infracţiuni), spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat. Cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel București. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 5 mai.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)


De menționat că în luna mai 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie l-au deferit Justiţiei pe preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa pentru complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite şi pentru 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obţinerea de foloase necuvenite. Dosarul se află pe rolul Tribunalului București, următorul termen fiind stabilit pentru data de 24 aprilie.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti


Noul dosar a fost instrumentat tot de procurorul Andrei Bodean, cel pe care Nicuşor Constantinescu a încercat să-l recuze, însă solicitarea i-a fost respinsă. De precizat că în prezenta cauză, Constantinescu a fost deferit Justiției în stare de arest la domiciliu.

OFICIAL DNA
NICUŞOR CONSTANTINESCU ŞI CRISTIAN ZGABERCEA, TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ ÎNTR-UN DOSAR CU PREJUDICIU DE 8 MILIOANE DE EURO


În prezent, Constantinescu mai are un dosar (al 6-lea), care se află tot pe masa procurorului Bodean. Săptămânile trecute, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Constanţa au anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Constantinescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. În concret, şeful suspendat al CJC este acuzat că, în urmă cu doi ani, „a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect «Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat», «Servicii de transport ocazional» şi «Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor»“. Pe data de 15 decembrie 2014, elicopterul respectiv s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, incident în urma căruia au murit medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Harton, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel.

PROCURORUL BODEAN ŞI ABUZUL ÎN SERVICIU
NICUŞOR CONSTANTINESCU, URMĂRIT PENAL DIN CAUZA ELICOPTERULUI PRĂBUŞIT ÎN LACUL SIUTGHIOL (DOCUMENTE)


AL 66-LEA
UN NOU TERMEN DE JUDECATĂ ÎN DOSARUL RETROCEDĂRILOR DIN CONSTANŢA (RECHIZITORIU)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii