Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:09 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presupuşii autori ai jafului de 100.000 de euro din Năvodari au cerut să fie puşi în libertate. Ce au decis judecătorii

ro

22 Apr, 2016 00:00 5609 Marime text


Marius Stoica, Remus Vasile Arvatu, Joseff Rivas, Claudiu Costache şi Şenol Amet au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, marţi, de magistraţii Judecătoriei Constanţa. Cei cinci au fost iniţial reţinuţi de poliţişti după ce ar fi atacat o familie în propria casă şi ar fi sustras suma de 100.000 de euro.
 
Nemulţumiţi de decizia judecătorilor, Remus Vasile Arvatu, Joseff Rivas, Claudiu Costache şi Şenol Amet au depus contestaţie, care a fost respinsă, ieri, de magistraţii Tribunalului Constanţa.
 
Reamintim faptul că poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa (Serviciul Investigaţii Criminale, Serviciul Acţiuni Speciale şi Serviciul Criminalistic), sprijiniţi de SIPI şi SOS, au efectuat şase percheziţii în municipiu, într-o tâlhărie comisă în Năvodari, de unde s-au sustras aproximativ 100.000 de euro dintr-o casă. Se pare că suspecţii ar fi acţionat cu violenţă asupra a trei persoane pentru a sustrage banii. Tâlhăria ar fi avut loc în anul 2015, în luna septembrie. Cu ocazia percheziţiilor, au fost ridicate arme albe, cagule, telefoane mobile şi diverse medii de stocare.
 
Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut faptul că, „în data de 14.09.2015, în jurul orei 21.00, inculpaţii Arvatu Remus-Vasile, zis «Chinezu», Rivas Joseff, Amet Şenol şi Costache Claudiu, zis «Morena», purtând mănuşi în mâini, au pătruns prin curtea imobilului vecin şi, ulterior, prin tăierea gardului în reşedinţa situată în oraşul Năvodari, strada D15, judeţul Constanţa, ocazie cu care, prin violenţe fizice şi ameninţare cu obiecte ce păreau a fi arme de foc, le-au forţat pe persoanele vătămate să le remită suma de aproximativ 286.000 de lei, depozitată în locuinţă, iar pentru a nu alerta organele de poliţie, autorii au distrus două telefoane mobile aparţinând persoanelor vătămate“.
 
În momentul pătrunderii pe proprietate, „cei patru autori au tăiat o porţiune a gardului de separare de curtea imobilului vecin, trântindu-l la sol şi deteriorându-l faţă de starea iniţială“.
 
„În timpul desfăşurării activităţii infracţionale, Rivas Joseff şi ceilalţi trei autori au pătruns fără permisiunea vreunui locatar în toate încăperile imobilului, şi nu doar în cele în care se aflau persoanele vătămate, aspecte sesizate de proprietarul imobilului, iar la plecare, le-au închis pe persoanele vătămate în camera din care a fost luată suma de bani“, potrivit procurorilor.
 
„Pe timpul comiterii infracţiunilor, paza locului faptei a fost asigurată de Stoica Marius, zis «Paris», care a rămas în autoturismul marca Volvo, pe care l-au folosit pentru deplasarea către şi de la locul faptei“, mai spun procurorii.

Citeşte şi

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii