Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:03 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Prejudiciu de 14 milioane de lei Percheziţii la sediile sociale şi la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din Constanţa

ro

01 Apr, 2016 00:00 1372 Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti efectuează cercetări faţă de 22 de suspecţi într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală.
 
În cursul zilei de ieri, pe baza autorizaţiilor emise de instanţă, sub coordonarea procurorilor, ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, beneficiind de sprijinul de specialitate din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale, au efectuat 23 de percheziţii pe raza municipiilor Bucureşti şi Constanţa şi a judeţelor Ilfov, Galaţi, Gorj şi Argeş. Acestea au vizat sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi domiciliile unor persoane fizice.
 
Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada 2009 - 2014, în contabilitatea mai multor societăţi comerciale active de pe raza municipiului Bucureşti au fost înregistrate achiziţii/prestări de servicii fictive, prejudiciul astfel cauzat bugetului de stat fiind estimat la suma 14 milioane de lei (echivalentul sumei de aproximativ 3 milioane de euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA de plată.
 
Sursa: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii