Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:40 17 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Cinci percheziții la Hârșova, județul Constanța. Conflicte violente, furturi și arme ridicate de polițiști

ro

17 Jul, 2025 13:33 237 Marime text
Sursă foto: IPJ Constanța
 
  • În cursul zilei de ieri, 16 iulie 2025, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară. 
     
În cursul zilei de ieri, 16 iulie 2025, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. 

Descinderile vizează 3 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, amenințare și furt. 

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada martie-aprilie 2025, pe fondul unui conflict izbucnit între mai multe persoane, acestea s-ar fi agresat fizic și s-ar fi amenințat reciproc, folosind obiecte contondente și arme albe, respectiv săbii, topoare și cuțite. 

În urma descinderilor la persoanele în cauză au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o sabie confecționată artizanal și 2 topoare. 

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor implicate. 

Totodată, în cadrul dosarului penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, polițiștii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cetățean român, revenit din Norvegia, care, la finalul lunii mai 2025, ar fi sustras mai multe scule electrice. Ca urmare a perchezițiilor, bunurile sustrase au fost identificate și recuperate, urmând a fi returnate persoanei vătămate.

În cauză se continuă cercetările.



Citește și:
FOTO+VIDEO Oficial de la IPJ Constanța: Accident rutier provocat, pe Podul de la Cora, de un tânăr de 26 de ani aflat sub influența alcoolului. Mașina a luat foc după impact
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii