Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:37 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Petrişor Olteanu a fost pus în libertate, sub control judiciar

ro

22 Jun, 2015 00:00 637 Marime text
Petrişor Olteanu, în vârstă de 32 de ani, absolvent al Academiei Navale, pus în libertate.
 
Curtea de Apel Constanţa a dispus ca faţă de cel mai sus precizat să se înlocuiască măsura arestării preventive cu cea a controlului judiciar, pe o perioadă de până la 60 de zile. Olteanu a fost deferit Justiţiei de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, el fiind cercetat pentru spălare de bani şi fals material în înscrisuri oficiale. Conform procurorilor, în perioada 2013 - 2015, bărbatul ar fi „falsificat la domiciliul său şi în alte locaţii documente oficiale, respectiv cărţi de identitate, paşapoarte, permise de conducere, documente auto constând în asigurare tip carte verde, certificate de înmatriculare, certificate de inspecţie tehnică şi tichete, în schimbul primirii unor sume de bani, pentru falsificarea unei cărţi de identitate, şi 600 de lei, pentru falsificarea unui permis de conducere“. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii