Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
14:27 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Nicuşor Constantinescu s-ar putea întoarce azi la Consiliul Judeţean (rechizitorii)

ro

11 Dec, 2015 00:00 765 Marime text
Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, vine azi la Curtea de Apel Constanţa. El a formulat o contestaţie împotriva deciziei judecătoarei Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa, care a decis menţinerea şefului CJC sub control judiciar, respingându-i, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii preventive. Hotărârea a fost luată în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa, cauză în care Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la 3,6 ani cu executare, în prima instanţă.
 
Pe durata controlului judiciar, Nicuşor Daniel Constantinescu are următoarele obligaţii:

1. să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat
2. să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei
3. să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat
4.să nu depăşească limita teritorială a României
5. să nu comunice direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare cu martorii şi experţii din prezenta cauză, cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa care au vizat Centrul Militar Zonal Constanţa (HCJ 153/2009 şi HCJ 339/2012), să nu divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale, direct sau indirect, informaţii din cauza penală
6. să nu exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.

În prezent, şeful CJC este judecat în:

1 - Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008 - termen la 19 ianuarie 2016.
2 - Dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015 - termen la 13 ianuarie 2016.
3 - Dosarul celor 19 persoane (persoane fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014 - termen la 15 decembrie.
4 - Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol - termen la 19 ianuarie 2016.
5 - Alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), din mai 2014 - termen la 18 decembrie.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)

 
Rechizitoriu
Elicopterul prăbuşit în Siutghiol, cumpărat din fonduri publice, folosit de CJC în alte scopuri decât cele pentru care a fost achiziționat (document)

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)

Ti-a placut articolul?

Comentarii