Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:37 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

ANI şi „averea nejustificată“ Mazăre, „lucrat“ de o fostă subalternă? (document)

ro

12 Sep, 2015 00:00 2852 Marime text
Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, ieri, Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa extinderea acţiunii de control cu privire la diferenţa „nejustificată între averea dobândită şi veniturile realizate de către Radu Ştefan Mazăre, având în vedere suma identificată de inspectorii de integritate, în cuantum de 779.057 de euro, reprezentând mai multe depozite într-un cont deschis de către acesta la o unitate bancară de pe teritoriul Statului Israel, sucursala Netanya“. Mai mult decât atât, depozitele bancare în cuantum de 779.057 de euro nu ar fi fost menţionate, potrivit ANI, în declaraţiile de avere completate de către fostul primar al municipiului Constanţa, în perioada 2008 - 2012.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, nu este exclus ca acest dosar să fie lucrat de Elena Galan, fost angajat al Primăriei Constanţa, actual director general al compartimentului „Inspecţia de Integritate“ din ANI. De altfel, Galan a sesizat DNA cu privire la posibila săvârşire de către Radu Ştefan Mazăre a infracţiunii de conflict de interese.
 
„Precizăm că această sumă cu caracter nejustificat a fost identificată în acelaşi dosar în care Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, la data de 23 iunie 2015, Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa începerea acţiunii de control cu privire la o diferenţă nejustificată, în cuantum de 137.570 de euro şi 143.818 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor de primar (iunie 2008 - mai 2015) de către Radu Ştefan Mazăre. Astfel, în urma datelor şi a informaţiilor transmise de instituţiile competente până în prezent, diferenţele cu caracter nejustificat raportate la averea dobândită şi veniturile realizate de către Radu Ştefan Mazăre totalizează 916.627 de euro şi 143.818 lei“, conform ANI.

În replică, fostul edil a declarat: „Dacă m-ar fi întrebat cei de la ANI, așa cum cere legea, le-aș fi explicat. Așa o să explic comisiei de pe lângă Curtea de Apel. Banii fac parte dintr-o întelegere financiară", a declarat Radu Mazare, potrivit stirileprotv.ro.

În prezent, Mazăre este cercetat de Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub control judiciar. În cauză, Mazăre este acuzat că ar fi luat mită 9 milioane de euro, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, de la societăţi comerciale pe care le-ar fi sprijinit în obţinerea de autorizaţii, respectiv câştigarea unor licitaţii. Tot Dana Ana instrumentează şi dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, unde fostul primar al Constanţei este cercetat tot sub control judiciar. Aici mai apar Alexandru Mazăre, senator al României, şi afaceristul israelian Avraham Morgenstern.
 
Mazăre a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de abuz în serviciu. Alături de Mazăre, în prezenta cauză a mai fost deferită Justiţiei Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, reprezentant al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, pentru două infracţiuni de spălare a banilor. SC Mehmetoglu SRL a fost trimisă în judecată pentru două infracţiuni de spălare a banilor, iar SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, pentru spălarea banilor.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Radu Ştefan Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (document)

 
Amintim că, în luna iunie, ZIUA de Constanţa arăta, imediat după ce ANI a sesizat Curtea de Apel, că, potrivit celei mai recente declaraţii de avere, completate pe 13 iunie 2014, fostul primar al municipiului Constanţa deţine un teren intravilan în Bucureşti, în suprafaţă de doar 24,16 mp, şi unul de 35,68 mp, tot în Bucureşti. Acestora li se adaugă un teren de 1,7 ha, dobândit în 2012, prin concesiune (concesionari, Radu Mazăre şi Mihai Mazăre), teren situat în Madagascar. La rubrica „Clădiri“, în 2013, Mazăre a notat un apartament, aflat în Bucureşti, în suprafaţă de 184,43 mp, construit în regie proprie. Mazăre mai are o şalupă cu motor, remorcă peridoc, un autoturism Jeep Willys şi un Jaguar. Fostul şef al administraţiei publice locale constănţene a declarat un cont de 4.629 de euro deschis în 2013 la Raiffeisen Bank şi 290.000 de euro cash. De asemenea, în declaraţia de avere figurează două carduri de credit la aceeaşi bancă şi la Banca Transilvania, „dar fără cash colateral“. Tot potrivit declaraţiei de avere menţionate, Radu Mazăre este asociat şi acţionar în următoarele societăţi: SC Sigma Trading SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Comtext SA, SC Xenoti SRL, SC Conpress Group SRL, SC Royal Distribution Services SRL, SC Eurosantis Com Invest SA, Alliance Qwest Company SA şi SC Silk Estate SA.
 
Conform aceluiaşi document, Mazăre a acordat împrumuturi în nume personal către SC Nisipuri SA - 1.612.875 de lei, celebrului cetăţean grec Ioanis Poulos Skantzikas - 600.000 de euro şi către SC Xenoti SRL - 16.499 de lei, 47.695 de lei şi 42.060 de dolari. În anul fiscal anterior completării acestei declaraţii de avere, fostul primar a avut o indemnizaţie în valoare de 32.235 de lei. De asemenea, în urma vânzării unor acţiuni (Enterprises INC of Monrovia Grecia), a obţinut 80.000 de euro (contract în rate). În urma restituirii unui împrumut, a obţinut de la Nisipuri SA 13.435 de lei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii