Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:06 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flagrant la restaurantul Beirut din Constanţa Un vameş din Agigea, nemulţumit de pedeapsă, merge la Curtea Supremă

ro

11 Jun, 2014 00:00 2959 Marime text
Nelu Valentin Sandu, angajat al Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea (la momentul trimiterii în judecată), condamnat la patru ani de închisoare, contestă pedeapsa primită. Pe data de 9 ianuarie, Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat pe Nelu Valentin Sandu la patru ani de închisoare. Inspectorul vamal a formulat recurs împotriva deciziei, iar cazul a ajuns pe masa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 23 septembrie 2014.

Nelu Valentin Sandu a fost deferit justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa, alături de o altă persoană. Conform anchetatorilor, în perioada 21 - 23 martie 2012, vameşul a primit de la reprezentantul legal al unei societăţi comerciale cu activitate de import-export (denunţător) suma de 700 de USD pentru ca, în calitatea sa de lucrător vamal şi şef de tură în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea, să deruleze cu celeritate formalităţile vamale de import necesare activităţii firmei denunţătorului”. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie spun că banii au fost pretinşi şi primiţi prin intermediul unor persoane care, în mod neoficial, prestau servicii de intermediere între societăţi comerciale şi comisionari vamali. Mai mult decât atât, procurorii susţin că, „în perioada 27 martie - 2 aprilie 2012, inculpatul Sandu Nelu Valentin a mai pretins de la acelaşi denunţător, prin intermediul a doi inculpaţi, suma de 700 USD în acelaşi scop”. Potrivit surselor noastre, denunţul a fost făcut la data de 27 martie 2010, de administratorul SC Middle East Trading SRL, George Karam. De menţionat că, în prezent, Karam este cercetat sub control judiciar de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul incendiului care a distrus restaurantul Beirut din Constanţa, eveniment în urma căruia şi-au pierdut viaţa trei tinere. Revenind la flagrant, acesta a avut loc chiar în restaurantul Beirut, unde ofiţerii de la Anticorupţie au prins în flagrant o femeie în timp ce primea suma de 1.000 de dolari. Pe data de 9 ianuarie, Curtea de Apel Constanţa i-a înapoiat lui George Karam suma de 1.000 de dolari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii