Cobzariu împarte vina în cel mai grav accident din ultimii 10 ani?
Cobzariu împarte vina în cel mai grav accident din ultimii 10 ani?Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) „Mina Minovici“ a stabilit că una dintre victimele rănite iniţial în eveniment a decedat, ulterior, din cauza rănilor suferite. Din acest motiv, Viorel Cobzariu este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa ţin să mai precizeze faptul că nu doar Viorel Cobzariu ar putea fi găsit vinovat de producerea accidentului din iulie 2008. Şi Ionuţ Neagu, de 27 de ani, şoferul Opel-ului Astra care a lovit în spate maşina lui Cobzariu ar putea fi tras la răspundere pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de automobilul din faţa sa. Pe data de 29 iulie 2008, Viorel Cobzariu, de 53 de ani, patronul firmelor SC VSA International SRL şi SC Progres Style SRL, a condus un automobil Audi Q7, înmatriculat CT 01 CBZ, dinspre Constanţa spre Ovidiu. În momentul în care a ajuns la kilometrul 202, acesta ar fi redus viteza, a semnalizat stânga fără se asigure, cu intenţia de a întoarce maşina neregulamentar, prin încălcarea marcajului longitudinal dublu continuu. La scurt timp, bolidul lui Cobzariu a fost izbit în spate de un Opel Astra, condus de Ionuţ Neagu, de 27 de ani. Ca urmare a impactului, Audi Q7 a fost proiectat pe contrasens, lovind un autobuz care efectua transport de călători între Medgidia şi Constanţa. În urma impactului, autocarul s-a răsturnat în afara părţii carosabile şi a rezultat, iniţial, vătămarea corporală a 42 de persoane. La aproape trei săptămâni diferenţă, unul dintre călătorii autobuzului a decedat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Lumy 19 Oct, 2010 10:54 Cum putea soferul opelului sa pastreze distanta regulamentara,cand iti apare brusc in fata ceva?