Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:44 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cercetat în dosarul presupusei corupţii din UMC Dumitru Florin Merăuţă, la un pas de libertate

ro

14 Jan, 2014 00:00 1028 Marime text
Tribunalul Constanţa a respins, ieri, ca nefondată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind prelungirea măsurii arestării preventive luate faţă de Dumitru Florin Merăuţă.

Acesta este cercetat în dosarul presupusei corupţii din Universitatea Maritimă Constanţa. Revenind la decizia de ieri, judecătorii au admis ca fondată cererea formulată de Merăuţă de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. „Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă 153/20.09.2013 emis de Tribunalul Constanţa, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să se prezinte la Poliţia Murfatlar, organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, de învinuiţi şi de martorii din cauză”, conform minutei judecătoreşti. Decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.

Dumitru Florin Merăuţă, fost student al universităţii, este cercetat pentru trafic de influenţă, dare de mită, fals privind identitatea şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în perioada februarie - 16 septembrie 2013, Merăuţă „a primit sume de bani cuprinse între 100 şi 150 de euro de la 17 studenţi din cadrul aceleiaşi universităţi (...) pentru a-şi folosi influenţa asupra cadrelor didactice din cadrul universităţii, astfel încât studenţii să promoveze examenele restante fără rezolvarea subiectelor pe lucrările scrise, ci numai să-şi scrie numele, prenumele, anul de studiu, forma de învăţământ, precum şi cerinţa subiectului”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii