Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:53 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Avocatul Alexandru Cristian Crăciun, din Baroul Bucureşti, trimis în judecată la Constanţa

ro

24 Dec, 2015 00:00 2094 Marime text


Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus trimiterea în judecată a avocatului Alexandru Cristian Crăciun.
 
Acesta este suspectat că, în perioada 5-9 decembrie 2011, în cadrul unui dosar aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, ar fi asistat juridic un bărbat atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa Judecătoriei Constanţa, cu ocazia unei propuneri de arestare preventivă.
 
Procurorii spun că, în contextul anterior precizat, Alexandru Cristian Crăciun s-a legitimat ca fiind avocat în cadrul Baroului Bucureşti şi ar fi prezentat în acest sens o împuternicire avocaţială şi un carnet de avocat. Magistraţii mai arată că documentele „atestau în mod nereal calitatea acestuia de avocat, pe care în fapt nu o dobândise în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat“.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii