Peste 200 de abonați din București au rămas fără gaze după o avarie
Peste 200 de abonați din București au rămas fără gaze după o avarie
258
Marime text
Peste 200 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectați de întreruperea alimentării cu gaze a instalației comune de utilizare, ca urmare a unui incident.
'În urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează imobilul situat în strada Liviu Rebreanu nr. 46-58, bl. E, sc. E și sc. D, din București, sectorul 3, pentru asigurarea condițiilor de securitate, Distrigaz Sud Rețele a fost nevoită să întrerupă temporar alimentarea cu gaze naturale sâmbătă, 27 decembrie 2025, începând cu ora 17:30', a anunțat compania Distrigaz Sud Rețele.
Potrivit companiei,ca urmare a acestei întreruperi neprevăzute sunt afectați 223 de clienți casnici, alimentați prin intermediul acestei instalații comune de utilizare.
Distrigaz Sud Rețele a luat această măsură până la remedierea, de către o firmă autorizată A.N.R.E., a defecțiunilor instalației de utilizare. Potrivit legislației în vigoare, instalația comună de utilizare aparține clienților și nu se află în responsabilitatea Distrigaz Sud Rețele.
Conform reglementărilor elaborate și aprobate de A.N.R.E., pentru reluarea alimentării cu gaze naturale, de către Distrigaz Sud Rețele, a clienților afectați, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: contractarea, de către clienți, a unui operator economic autorizat A.N.R.E. pentru remedierea defectelor și efectuarea reviziei tehnice a instalației de utilizare și transmiterea către Distrigaz Sud Rețele a documentelor justificative întocmite de către respectivul operator economic.
Distrigaz Sud Rețele este lider în distribuția de gaze naturale în România, având 2.270.000 clienți, circa 23.800 km rețea și 2.842 de angajați. Distrigaz Sud Rețele operează rețeaua de distribuție de gaze naturale în 1.398 de localități, pe raza a 20 județe din sudul și centrul României: Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Teleorman și în Municipiul București“ - a transmis compania.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


