Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:11 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A sesizat DNA în cazul lui Mazăre Primărie amendată la cererea Elenei Galan (document)

ro

03 Feb, 2015 00:00 1761 Marime text
Edilul-şef al municipiului Constanţa a susţinut că inspectorul ANI este un fost angajat al administraţiei locale căruia i s-a imputat la un moment dat o sumă de bani

Concret, Judecătoria Câmpina a admis sesizarea formulată de ANI - prin inspector de integritate Elena Galan, în contradictoriu cu Primăria Filipeştii de Pădure, prin primar. Pe cale de consecinţă, Primăria a fost obligată, conform minutei judecătoreşti, la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în cuantum de 200 de lei, calculată de la data de 3 decembrie 2013 inclusiv şi în continuare „până la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 15 din Legea 176/2010 de către pârâtă“. Zilele trecute, reprezentanţii Primăriei Filipeştii de Pădure au formulat recurs, cauza fiind trimisă spre soluţionare Tribunalului Prahova. Până la acest moment, nu a fost stabilit un prim termen de judecată. 

Amintim că, la data de 8 decembrie 2014, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la „posibila săvârşire de către Radu Ştefan Mazăre, primar al municipiului Constanţa, a infracţiunii de conflict de interese“. Primarul este suspectat de ANI că, „în calitate de reprezentant al municipiului Constanţa, a semnat cinci contracte şi un acord-cadru (cu cinci contracte subsecvente) încheiate între Primăria Constanţa şi două societăţi comerciale (SC Conpress Holding SRL şi SC Soti Cable Neptun SRL), care îl au ca asociat pe Sorin Gabriel Strutinsky, persoană cu care Radu Ştefan Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi comerciale“. „Mai mult, în calitatea sa de primar, Radu Ştefan Mazăre a aprobat, în urma procedurii de selecţie a ofertelor, raportul de atribuire a contractului de finanţare din fonduri nerambursabile necesare susţinerii spectacolelor ce au fost organizate cu ocazia evenimentului «Sărbători de Iarnă - Orăşelul Copiilor 2013», încheiat între Primăria municipiului Constanţa şi SC Soti Cable Neptun SRL, societate care îl are ca asociat pe Sorin Gabriel Strutinsky, persoană cu care Radu Ştefan Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi comerciale. Valoarea totală a contractelor acordate celor două societăţi comerciale este de 20.621.572,49 de lei, fără TVA (aproximativ 4.582.571 de euro)“, conform ANI.
 
La scurt timp, Mazăre a declarat că-i va face plângere penală Elenei Galan, directorul general al compartimentului Inspecţia de Integritate din ANI, şi că va cere daune. Mai mult decât atât, conform edilului-şef, Elena Galan a lucrat ca inspector la Primăria Constanţa, de unde a plecat, în 2005, după ce a primit o sancţiune.
 
Citeşte şi
 
Singurul „mason” de la Integritate, din Constanţa
Averea şi interesele constănţenilor care lucrează la ANI


 Radu Mazăre cere daune
„Inspectoarea ANI s-a grăbit ca fata mare la măritat“ 

 
 Legăturile cu Strutinsky
Totul despre firmele lui Radu Mazăre, din sesizarea ANI

 
 Elena Galan, director general
Averea şi interesele inspectorului ANI care a sesizat DNA-ul în cazul lui Mazăre

 
 Radu Mazăre o acuză pe inspectoarea ANI, Elena Galan, de răzbunare 

 „Oftică a rămas”
Mazăre îl atacă pe inspectorul ANI care a sesizat DNA-ul cu privire la un posibil conflict de interese al primarului 


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii