Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:11 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Cum i-am defăimat. Doi defăimaţi au ajuns, temporar, după gratii. Un altul, în faliment

ro

17 Feb, 2016 00:00 1114 Marime text


Legea defăimării nu este o noutate. Cine nu a lucrat în presă nu ştie grija cu care scrie un ziarist. Pentru că orice scrii despre cineva nu-i convine celui în cauză. Poate doar celor din publicaţiile de can-can. Nu ştiu, că nu am scris aşa ceva.
 
Ceea ce noi credem că este o simplă ştire, pentru subiectul ştirii este un afront. Chiar dacă spui, de exemplu, despre cineva că era la nu ştiu ce magazin, el se întreabă: de ce? Aaa. L-a pus cineva să mă urmărească. Este un dosar politic. Și tot felul de inepţii de genul ăsta.
 
Revin la Legea defăimării, care nu este o noutate pentru ziariştii vechi. Am avut la procese pe acest tip de lege de nu-i vine să creadă unui om normal. La un moment dat, şi poştăriţa mă credea cel mai rău din Constanţa.
Am avut cu doi primari. Amândoi, între timp, au trecut, temporar, dincolo de gratii, cu cătuşele de mâini. Spun temporar căci au fost doar pe la Beciul Domnesc, iar procesele nu li s-au terminat.
 
Am avut cu un milionar în euro, cu o firmă de fier vechi. Care îmi mai cerea şi mie un milion de euro. Judecătoarea chiar ne-a întrebat, la un moment dat, nu mai ştiu dacă pe mine primul sau pe cel care mă chemase în instanţă: „Îi daţi milionul de euro?“ Eu i-am răspuns judecătoarei că nici nu am de unde şi nici de ce. L-a întrebat şi pe el: „Credeţi că veţi primi un milion de euro de la jurnalist?“ „Nu“, i-a răspuns, cu seninătate, reclamantul. La aşa răspunsuri, nici judecătoarea nu a mai avut ce să ne mai spună, mai ales că îl întrebase dacă faptele relatate sunt reale şi i-a confirmat că erau reale şi că documentele mele sunt corecte. Între timp, milionarul în euro este un biet muritor de rând.
 
Am mai avut o situaţie ridicolă. De care am mai scris cândva. Un fost primar de comună, decedat între timp, m-a chemat în instanţă. Nu mai ştiu ce voia. Şi când am văzut chemarea în judecată am rămas mut: nici nu scrisesem eu materialul. Ba după aia, la ceva timp, a recunoscut: avea treabă la Prefectură. Nu era prefectul, şi, ca să îşi omoare timpul, a venit la Judecătorie şi a depus plângerea. 
 
Mi-am mai adus aminte de unul. M-a chemat în instanţă pentru că era postat în ziar, în ediţiile online şi print, un comunicat în care se scria despre el. Iar datele din comunicat erau reale. M-am dus de vreo două ori la instanţă şi la al treilea termen îşi retrăsese plângerea. Era, credea el atunci, un om important al Constanţei. Acum este ca atunci: un nimeni.
 
Ce vreau să spun, în final: cu lege, fără lege, defăimat sau ne-defăimat, oricine te poate chema oricând în instanţa. Numai că aşa-i face plăcere.

Ti-a placut articolul?

Comentarii