FOTO+VIDEO. Constanța IPS Teodosie oficiază Slujba de Sfințire a Apei pe malul Dunării, în ajunul Bobotezei, la Hârșova
FOTO+VIDEO. Constanța: IPS Teodosie oficiază Slujba de Sfințire a Apei pe malul Dunării, în ajunul Bobotezei,
556
Marime text

Astăzi, 5 ianuarie 2026, în ajunul Bobotezei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este prezent și la Hârșova, județul Constanța.
Acesta a sosit la ora 13.15 la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, situată în parcul de la Dunăre, din localitatea Hârșova.
De aici, s-a plecat în procesiune către malul Dunării, zona Port, unde se oficiază Slujba de Sfințire Mare a Apei.

Ierarhul va arunca trei cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși.
„Sunt component al Lotului Național de Iceswimming. Concurez într-un circuit în care apa are maxim 5 grade Celsius. Mă antrenez în mod constant. Sunt în mijlocul circuitului de Cupă Mondială. În pauza competițională mă distrez, totodată rugându-mă pentru sănătate și pentru sportul nouă an”, declară Cristian Tranulea care a prins două cruci.
„Practic de la vârsta de 15 ani am început să sar. N-am prins. Acesta este al treilea ani reușit pentru mine să zic. Am reușit să prind crucea asta, o experiență foarte frumoasă. Din cauza temperaturii m-a luat puțin ameteală în apă, dar numai bunul Dumnezeu m-a ghidat către această cruce. Sper să-mi aducă binecuvântare, să fie un an bun, plin de realizări”, declară și al doilea tânăr curajoc, Lucian Andrei.
„Ajunul Bobotezii ne-a dus de la catedraă unde am sfințit dimineață, aici la Dunăre, unde s-a creat o tradiție frumoasă să facem sfințirea apei, să sfințim Dunărea și să aruncăm trei cruci și tineri buni, înotători și curajoși și credincioși să prindă crucile. Și iată s-a împlinit și anul acesta și vin cu mare bucurie aici, că cei din Hârșova sunt oameni credincioși și cuminți. Să le ajute Dumnezeu tuturor și celor ce au prins crucile să fie atenți că viața lor va fi cu lumină, dar și cu jertfă”, declară și IPS Teodosie.
Citește și:
FOTO+VIDEO: Bucurie și voie bună în ajunul Bobotezei la Constanța! Credincioșii, surpinși râzând când au fost stropiți cu apă sfințită de IPS Teodosie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


