Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:21 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Game over? Rând pe rând, cad toţi pionii Echipa Mazăre-Constantinescu, desfiinţată din temelie

ro

21 Apr, 2015 00:00 3366 Marime text
Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Sorin Strutinsky, Cristian Zgabercea, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, Adrian Gâmbuţeanu. Primarul suspendat al municipiului Constanţa şi preşedintele, de asemenea suspendat, al Consiliului Judeţean nu mai conduc, oficial, Constanţa. Odată cu ei cad însă şi oamenii de încredere ai celui mai important tandem politic al Constanţei din ultimii 15 ani. Odată cu ei se prăbuşeşte un sistem în administraţia publică locală, dar şi un păienjeniş de afaceri.

Social-democratul Radu Mazăre a fost suspendat, pe data de 6 aprilie, din funcţia de primar al municipiului Constanţa, printr-un ordin emis de prefectul Constantin Ion. „Având în vedere adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, înregistrată la Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa, prin care s-a dispus arestarea preventivă, prefectul judeţului Constanţa, Constantin Ion, în conformitate cu prevederile art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind Prefectul şi Instituţia Prefectului, republicată, a emis ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului Primarului municipiului Constanţa, domnul Mazăre Radu Ştefan, până la încetarea măsurii arestării preventive“, se menţiona în comunicatul de presă dat publicităţii în ziua suspendării. Radu Mazăre se află şi la această oră în arest preventiv.

La jumătatea lunii martie, el demisionase din funcţia de preşedinte al PSD Constanţa, pe care o ocupa încă din 2003. La momentul respectiv, edilul-şef - acum suspendat - al municipiului Constanţa declara că foarte curând va renunţa şi la mandatul de primar. Aşa cum era de aşteptat, Radu Mazăre nu a făcut asta, dând de înţeles că s-a răzgândit sau că, cel puţin, amână punerea în aplicare a acestei decizii.

Suspendat din funcţie nu este doar Mazăre, ci şi Nicuşor Constantinescu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa a emis, la începutul lunii februarie, ordinul de suspendare a acestuia, „având în vedere comunicarea Tribunalului Constanţa, prin care s-a dispus arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile a domnului Constantinescu Nicuşor Daniel, astăzi, 24.02.2015, prefectul judeţului a emis ordinul nr. 91/24.02.2015, prin care se constată suspendarea de drept a mandatului preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Constantinescu Nicuşor Daniel, până la încetarea măsurii arestării preventive“.

„Epurare“ politică

În plan politic, Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa discută despre suspendarea lui Constantinescu din funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei, invocând rezoluţia Consiliului Naţional al PSD, potrivit căreia membrii de partid arestaţi preventiv în cazuri de corupţie îşi pierd funcţia politică.

Potrivit declaraţiilor deputatului Mircea Titus Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD Constanţa, situaţia lui Constantinescu ar trebui să fie lămurită în curând, foarte probabil în cadrul Biroului Permanent Judeţean programat pentru vineri, de la ora 17.00.
 
Mai multe detalii aici 
Şi aici 

„Creierul afacerilor“, coleg de dosar cu Radu Mazăre

Sorin Strutinsky, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai controversaţi oameni de afaceri din Constanţa, prieten cu Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, a fost deferit Justiţiei pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată.

De asemenea, cel cunoscut drept „creierul afacerilor“ tripletei Mazăre-Constantinescu-Strutinsky este cercetat de procurorii DNA, într-un alt dosar, cu privire la presupusa săvârşire a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită. În cauză este cercetat şi Radu Mazăre, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese (două infracţiuni).

Trimis în judecată alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu

La începutul acestei luni, fostul lider al PSD Constanţa primeşte o nouă lovitură. Andrei Bodean, procuror DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, îl trimite în judecată pe edilul-şef, aflat deja în arestul Poliţiei capitalei, sub aspectul săvârşirii a patru infracțiuni de abuz în serviciu. În cauză a mai fost deferită Justiţiei Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, reprezentant al societăților comerciale Mehmetoglu SRL, Bulevard SA și Millenium Global Development SA, pentru presupusa săvârșire a două infracțiuni de spălare a banilor. În faţa judecătorilor vor ajunge şi societăţile comerciale Mehmetoglu SRL, pentru presupusa săvârşire a două infracțiuni de spălare a banilor, Bulevard SA și Millenium Global Development SA, pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de spălare de bani.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în toamna lui 2004, Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în ce priveşte corecta gestionare şi administrare a patrimoniului Constanţei, în contextul vânzării, la un preţ de doar 23,56 de euro/metrul pătrat a unui teren de 15.465,91 mp, situat în Mamaia.
În februarie 2007, edilul-şef şi-ar fi îndeplinit din nou în mod defectuos atribuţiile de serviciu, vânzând, la un preţ scăzut, susţin procurorii, alte două terenuri aparţinând Primăriei Constanţa, unul în suprafaţă de 11.980 mp, celălalt, de 502,81 mp. În cazul primului teren, procurorii susţin că prejudiciul creat Primăriei Constanţa ar fi de 1.104.884 de euro, în vreme ce, în cazul celorlalte două terenuri, de 2.971.420 de euro.
 
Mai multe detalii despre acest dosar puteţi afla citind materialul
„Lovitură năucitoare a DNA. Mazăre şi Sorina Moscu - trimişi în judecată. Cercetările faţă de deputatul Babuş, clasate (rechizitoriu+document)“ 

Propulsat producător general al TVR, trimis în judecată

În cursul săptămânii trecute, un alt om de încredere al echipei Mazăre-Constantinescu a fost trimis în judecată. Este vorba despre producătorul general al TVR, constănţeanul Cristian Zgabercea, fostul consilier al preşedintelui suspendat al CJC, Nicuşor Constantinescu, şi, de asemenea, fost şef al Direcţiei de Cultură din cadrul Consiliului Judeţean. Potrivit DNA, „în 2012, Zgabercea, împreună cu Fundația Fantasio, a disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale (impozitul pe venit datorat bugetului de stat), pentru veniturile plătite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, întocmite fictiv cu ocazia organizării a două festivaluri de muzică. În acest sens, Zgabercea a înregistrat în contabilitate facturile emise de Fundația Culturală Thalia, prin Marcel Părău, și a efectuat plăți în temeiul lor, deși cunoștea că operațiunile comerciale facturate aveau un caracter fictiv, iar cheltuielile subsecvente erau nereale“, se arată într-un comunicat al DNA.

Procurorii subliniază că aceste documente nu au fost însoțite de documente justificative, iar serviciile a căror plată se solicitase nu fuseseră recepționate de beneficiarii lor, care cunoșteau că Fundația Thalia nu le prestase în fapt. În acest mod, a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de peste 152.000 de lei.
Prejudiciul produs Unității Administrativ-Teritoriale Constanța ar fi de peste 8 milioane de euro.
 
Mai multe detalii despre acest dosar puteţi afla citind articolul
„Drumul banilor până la Sibiu. Nicuşor Constantinescu, finul Zgabercea şi un interpret de muzică populară, trimişi în judecată de DNA“ 

Bye, bye, RAJDP?

Consiliul Judeţean Constanţa va dezbate, în şedinţa de mâine, un proiect de hotărâre privind eliberarea din funcţia de director al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa. Gâmbuţeanu a fost, ani de zile, mâna dreaptă a lui Constantinescu. El este trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în stare de libertate, pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu într-un dosar, în vreme ce în alt dosar a fost trimis în judecată alături de alţi 18 inculpaţi (persoane fizice şi juridice) în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna CJC şi de peste 1 milion de lei în dauna statului român. În acest din urmă dosar, în sarcina lui Gâmbuţeanu s-au reţinut infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (patru infracţiuni) şi constituirea de grup infracţional organizat.
Iată deci că nu doar Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu au probleme cu Justiţia şi de natură politică, ci şi partenerii lor de afaceri şi oamenii care, într-un fel sau altul, le-au fost ani buni fideli executanţi.

Ti-a placut articolul?

Comentarii