Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
17:38 18 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa retrocedată Ce terenuri evaluate la aproape 3 milioane de dolari au ajuns la Constantin Cocăneanu (document)

ro

14 Apr, 2014 00:00 2827 Marime text
Prin dispoziţia nr. 3694 din 5 noiembrie 2002, primarul Radu Mazăre a dispus restituirea unor noi terenuri în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia, de data aceasta către Dumitru Ioan Constantin Cocăneanu, cel mai cunoscut caz în situaţia de faţă fiind cel al terenului pe care s-a ridicat ulterior parcul de distracţii Aqua Magic.

Aşa cum se arată în dispoziţia amintită mai sus, Dumitru Ioan Constantin Cocăneanu a solicitat, prin trei notificări, restituirea în natură a terenului situat în municipiul Constanţa, Km 5, lotul mare 30. Cele trei notificări au fost conexate, soluţionarea lor făcându-se în mod unitar. Astfel că, potrivit aceluiaşi document, solicitarea lui Dumitru Ioan Constantin Cocăneanu a fost aprobată parţial, admiţându-se cererea de restituire în natură a suprafeţei de 24.440 mp (loc pe loc), precum şi „cererea prin atribuirea în compensare a suprafeţei totale de 117.480 mp (în valoare de 2.800.617 USD)“. Iată şi suprafeţele care au urmat a fi date în compensare, aşa cum sunt ele menţionate în dispoziţia de primar:
teren liber, zona Perla - 14.900 mp (298.000 USD), teren Mangaliei - 5.302 mp (106.040 USD), teren situat în zona spital - 1.500 mp (127.500 USD), Mamaia / Unirii - 1.737,44 mp (147.682 USD), Baba - Novac - 31.873,73 mp (573.727 USD), teren liber - 8.307,8 mp (74.770 USD), Gara CFR - 6.020,39 mp (722.417 USD), teren situat în zona Metropol - 1.323 mp (79.380 USD), teren situat în zona Metropol - 2.205 mp (132.300 USD), teren situat în zona Metropol - 3.528 mp (211.680 USD), teren situat în zona Metropol - 1.044 mp (62.640 USD), teren zona Faleză Nord - 1.500 mp (135.000 USD), teren situat pe str. Mihai Eminescu - 835,17 mp (129.451 USD), valoarea totală a acestor terenuri fiind de 2.800.617 USD.
„Pentru diferenţa de teren din Lotul mare 30 cererea se respinge, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege“, se mai precizează în aceeaşi dispoziţie de primar.

O tempora...

De-a lungul timpului, mai multe dintre suprafeţele dobândite de Cocăneanu au făcut obiectul unor schimburi de terenuri cu municipalitatea. Un exemplu în acest sens ar fi schimbul pe care Cocăneanu l-a făcut în 2008 cu Primăria, lotul vizat făcând parte din suprafaţa de pe şoseaua Mangaliei, acolo unde, pe o parte dintr-o parcelă de peste 5.000 mp, a luat naştere fostul Interex şi pe care beneficiarul retrocedării l-a dat la schimb evaluat la peste 100 de euro metrul pătrat, în condiţiile în care, în 2002, acelaşi pământ fusese evaluat la doar 20 de dolari metrul pătrat. În 2008, s-au făcut primii paşi prin care terenurile retrocedate reveneau la municipalitate.
Nu în ultimul rând, trebuie precizat că aceste restituiri către Cocăneanu sunt şi ele parte a vestitului dosar al retrocedărilor în care sunt judecaţi primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, alături de alte 35 de persoane.

Ti-a placut articolul?

Comentarii