De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
10:37 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Mărțișoare pe portativ“, în dar pentru melomanii tomitani (galerie foto)

ro

06 Mar, 2017 00:00 745 Marime text
În penultima zi a săptămânii, spectatorii Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ au fost întâmpinați cu... „Mărțișoare pe portativ“. 
 
Cei care au ales să-și petreacă seara de sâmbătă în compania orchestrei, corului și artiștilor lirici de la Teatrul „Oleg Danovski“ și a invitaților săi au avut parte de multe momente de bucurie. Ei au avut șansa să asculte arii și coruri celebre din opere faimoase, care se regăsesc în repertoriul teatrului constănțean, precum: „Vissi d’arte“, din opera „Tosca“, de Puccini, și duetul Rosina-Figaro, din „Bărbierul din Sevilla“, dar și altele, pe care melomanii tomitani nu (prea) au șansa să le audă pe scena constănțeană, cum ar fi: aria Rusalkăi, din lucrarea omonimă a lui Antonin Dvorak, aria Dalilei, din „Samson și Dalila“, de Camille Saint-Saens, sau „Casta diva“, din „Norma“, de Vincenzo Bellini.
 
Artiștilor Teatrului „Oleg Danovski“, Elena RotariLaura EftimieStela SîrbuSmaranda DrăghiciLucia MihalacheRăzvan SăraruDoru Iftene și Marius Eftimie, li s-au alăturat doi invitați speciali, baritonul constănțean Ionuţ Pascu, din Bucureşti, și soprana olandeză Gabrielle Mouhlen, care în prezent trăiește în Italia.
 
Concertul „Mărțișoare pe portativ“, sub bagheta maestrului Gheorghe Stanciu, s-a încheiat cu „Brindisi“ din opera verdiană „Traviata“, în acompaniament de... aplauze.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii