Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lansare de album la Teatrul de Stat Constanța Walter Ghicolescu prezintă „A de la Păunescu“

ro

06 Mar, 2017 12:31 4205 Marime text



Folkistul Walter Ghicolescu își va lansa, joi, de la ora 18.00, la Teatrul de Stat din Constanța, cel de-al cincilea album din carieră: „A de la Păunescu“, un omagiu adus poetului, dar și celor doi copii ai săi, Andrei și Ana - Maria Păunescu, pe versurile cărora a compus două piese.


Pe scena teatrului constănțean se vor auzi atât creații de pe noul compact disc, cât și alte melodii de succes, binecunoscute de către publicul admirator.

Alături de Walter Ghicolescu  se va afla colegul său de scenă, folkistul constănțean Laurențiu Marinescu și poeții Clara Mărgineanu, Eduard Zalle și George Eugen - Doinaru.
 

Despre „A de la Păunescu“ poeta și realizatoarea de emisiuni culturale TVR București Clara Mărgineanu spune: „Acest album este un splendid exerciţiu de admiraţie. Un gest de reverenţă şi recunoştinţă pe care Walter Ghicolescu îl aduce, cu smerenie şi preaplin sufletesc, Poetului care i-a marcat definitiv destinul artistic. Pentru Walter, contopirea cu versurile lui Adrian Păunescu a însemnat un act de iniţiere. Din strigătul poeziei trăite până la sânge, artistul a zămislit cântece care ni se aşază definitiv în inimi. Walter a încorporat în fiinţa şi compoziţiile sale poezia lui Adrian Păunescu. Ne dăruieşte, astfel, o carte cântată cu şoaptă, emoţie şi paroxism. «Fiindcă adevărul cel mare, rostit cu gura plină, e că Păunescu poate fi socotit un poet de neînlăturat, devorant, pătimaş, plin de himere, iar în cântecele cele mari, plin de îngăduinţă»- a scris memorabil Fănuş Neagu în «Cartea cu prieteni». Un poet a cărui forţă aprinde lumini în cântece de dincolo de timp. Un album care pune degetul pe rana sensibilităţii noastre. Gestul lui Walter Ghicolescu este o plecăciune încărcată de dragoste. Probabil, Adrian Păunescu ascultă, zâmbeşte şi se bucură!“.       



Sursă foto: Facebook (Walter Ghicolescu)

Citește și:

La Teatrul de Stat Constanța Walter Ghicolescu lansează „Trecerea Lumilor”, un material discografic complex
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii