Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul comunei Albeşti speră să intre în graţiile Guvernului pentru reabilitarea unui drum

ro

25 Jun, 2014 00:00 1703 Marime text
Fondurile europene reprezintă o adevărată gură de aer pentru autorităţile publice locale, însă de la conceperea proiectului şi până la finalizarea investiţiei este cale lungă. Bugetul comunei Albeşti este mult prea mic pentru lucrările necesare, iar ajutorul Guvernului şi al Uniunii Europene nu este acordat atât de rapid.

În această situaţie, primarul Gheorghe Moldovan nu ştie încotro să se îndrepte pentru a face rost de bani destinaţi dezvoltării comunei: „Actualmente, lucrăm la mai multe proiecte pe fonduri europene. Unul dintre ele este realizat pe măsura 322 şi prevede realizarea unei părţi din reţeaua de canalizare, reabilitarea unor drumuri, dar şi a bisericilor şi a altor instituţii de cultură. În acest caz, trebuie reactualizat studiul de fezabilitate. Valoarea totală a proiectului de investiţie, întrucât cuprinde mai multe obiective, ajunge la aproximativ 5 milioane de euro. Când şi dacă vom primi finanţările necesare este greu de spus“.
În altă ordine de idei, liderul autorităţii locale a adăugat că are planuri mari pentru dezvoltarea comunităţii. „Încercăm să reabilităm căminul de la Cotu Văii, dispensarul din Albeşti, pentru care avem nevoie de aproximativ 500.000 de euro, şi să extindem reţeaua electrică în cartierul nou din comună. De asemenea, ne punem speranţe că vom intra în graţiile celor de la Guvern şi pentru asfaltarea unei porţiuni de 3,5 kilometri de drum între Albeşti şi Cotu Văii, drum care, în prezent, este uşor pietruit“, a adăugat Gheorghe Moldovan. Pentru perioada imediat următoare, primarul are o listă lungă de proiecte pe care ar vrea să le implementeze, însă este nemulţumit de lentoarea care cuprinde întreg procesul legislativ în ceea ce priveşte fondurile europene. „Spre deosebire de alte ţări europene, se pierde mult timp cu traducerea ghidurilor de finanţare, cu tot felul de hăţişuri birocratice. Pentru noul exerciţiu financiar 2014-2020, a apărut ghidul de finanţare încă de la începutul anului, iar la noi încă nu a fost tradus, astfel încât să începem depunerea proiectelor, care oricum se concretizează foarte greu. Un primar are nevoie de un mandat şi jumătate pentru ca o investiţie să parcurgă toate etapele până la concretizare“, a mai spus şeful administraţiei locale de la Albeşti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii