Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrebări fără răspuns pe domnuleprimar.ro O mamă, către Primăria Constanţa - „Cine ne apără copiii? Cine nu şi-a îndeplinit responsabilităţile?“

ro

19 Jun, 2014 00:00 2607 Marime text
Cazurile de rele tratamente la care ar fi fost supuşi minori aflaţi în grija lucrătorilor din cadrul unei instituţii de învăţământ preşcolar din Constanţa au indignat o mulţime de persoane, iar reacţiile nu au întârziat să apară. La începutul lunii iunie, autorităţile, dar şi zeci de părinţi, au intrat în alertă după ce au vizionat imaginile surprinse de camerele de luat vederi din Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie „Micul Regat“ din Constanţa. Părinţii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum copiii lor, pe care îi credeau în siguranţă la grădiniţa menţionată, căreia îi plăteau lunar sume importante, erau agresaţi fizic şi verbal. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa au constatat, atunci, că instituţia privată de învăţământ preşcolar în cauză nu are autorizaţie de funcţionare şi nici acreditare. Directorul grădiniţei „Micul Regat“, Eliza Pufleanu, susține că imaginile respective fac parte dintr-o campanie de denigrare a instituției pe care o reprezintă. Cu privire la evenimentele scoase la iveală, „o mamă“, după cum se semnează, a făcut o sesizare pe site-ul domnuleprimar.ro, în care îşi exprimă îngrijorarea şi indignarea.

Radu Mazăre, unor copii de grădiniţă, în urmă cu doi ani: „Lasă, că o să vă încălecaţi voi când o să fiţi mari“

„Ca părinte, nu pot decât să mă indignez faţă de cele relatate în presă în legătură cu maltratarea copiilor de la grădiniţa particulară «Micul Regat» din Constanţa. Nu contează sub ce formă juridică funcţionează aşa-zisa grădiniţă, drepturile copiilor trebuie apărate peste tot, de către statul român, iar în prima linie, de autorităţile locale!“, se precizează, în data de 16 iunie, pe portalul amintit.
„Ca simplu cetăţean, doresc să aflu ce s-a dispus de către Primărie sau alte instituţii publice abilitate pentru apărarea drepturilor copiilor şi aducerea celor vinovaţi în faţa justiţiei“, arată persoana care a făcut sesizarea pe site-ul domnuleprimar.ro. La această adresă, cetăţenii le pot transmite aleşilor locali detalii privind situaţiile cu care se confruntă şi nemulţumiri legate de cei pe care i-au votat. Site-ul şi-a câştigat notorietatea prin faptul că cei care îl accesează pot adresa întrebări, reclamaţii, sesizări sau sugestii direct primarilor, iar cei vizaţi le răspund.

Să nu credeţi însă că această regulă este valabilă şi pentru edilul municipiului Constanţa, care nu a răspuns la nicio sesizare din cele câteva sute care ar fi trebuit să îi atragă atenţia. Sesizarea este adresată „Primăriei Constanţa, judeţul Constanţa“. „Cine ne apără copiii?! Cine nu şi-a îndeplinit responsabilităţile? Ce trebuia făcut pentru ca astfel de «grădiniţe» să nu mai fie deschise vreodată“ sunt întrebări pe care le ridică „o mamă“, în textul reclamaţiei online. Este posibil ca şi sesizarea ei să rămână fără un răspuns din partea edilului-şef, care a reuşit să scandalizeze opinia publică şi în urmă cu doi, când, cu ocazia distribuirii unor cadouri la grădiniţa „Lumea Poveştilor“ din cartierul Inel II, uimit fiind că fetiţele stăteau într-o clasă diferită de cea a băieţilor, acesta i-a întrebat: „Dar aşa staţi voi, nu vă încălecaţi?“ La acel moment, o fetiţă i-a răspuns: „Nu, că nu suntem copii needucaţi.“ „Lasă, că o să vă încălecaţi voi când o să fiţi mari“, i-a replicat Radu Mazăre, amuzat, fără să ţină cont de faptul că stătea de vorbă cu nişte copii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • andrada 03 Jul, 2014 11:59 Felicitari parintilor care i-au tras la raspundere pe nenorociti, ar trebui inchisi pe viata pentru ce au facut copiilor