Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce i-au dăruit şefii delegaţiilor turce prefectului Palaz? (galerie foto)

ro

10 Sep, 2011 01:11 2127 Marime text
03_prefect_Claudiu_Palaz.jpgIeri, în jurul prânzului, prefectul Claudiu Iorga Palaz a primit în vizită la instituţia pe care o conduce delegaţiile formaţiilor participante la Festivalul Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Turco-Tătar, eveniment organizat de UDTTMR. Printre oaspeţi s-au numărat preşedintele Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni - Rifat Cubarov, şeful Comisiei de Relaţii Externe al Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni - Ali Hamzin, subprefectul Istambulului - Mustafa Altîntaş, primarul din Cifteler - Metin Ozer, dar şi mai mulţi preşedinţi ai asociaţiilor culturale din Turcia.

Aceştia au sosit la Constanţa pentru a participa la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco - Tătar, care a debutat ieri. Ca o premieră a ediţiei din acest an, festivalul va ţine trei zile. Ieri, manifestările au debutat cu parada ansamblurilor participante. Aproximativ 600 de turci şi tătari din Crimeea (Ucraina), Turcia, Bulgaria şi România au mărşăluit pe traseul Sala Sporturilor - bulevardul Tomis - Grădina de Vară Soveja, defilarea încheindu-se cu un scurt spectacol pe platoul din faţa Grădinii Soveja.

În cadrul vizitei, de ambele părţi nu au existat decât cuvinte de laudă în ceea ce priveşte cooperarea. În semn de respect pentru cei care i-au călcat pragul instituţiei pe care o conduce, prefectul Claudiu Palaz le-a dăruit celor 13 şefi de delegaţii şi ansambluri folclorice volumul pe care l-a lansat la începutul acestui an, în care sunt prezentaţi toţi prefecţii Constanţei, de la Remus Opreanu până în prezent, albumele fiind înmânate personal de către prefect.

La rândul său, prefectul a primit mai multe cadouri de la oaspeţii săi, printre acestea numărându-se şi un tablou în care este înfăţişată o zonă veche a Istanbulului, realizat de un pictor turc nominalizat anul acesta la premiul Nobel pentru creaţiile sale artistice şi literare.

„Este un eveniment foarte important pentru turco-tătarii din România şi acest festival era necesar. Asigur comunitatea turco-tătară din Constanţa de tot suportul meu, oricând acesta le va fi necesar", a declarat prefectul la finalul întâlnirii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • darabani 10 Sep, 2011 09:35 Bine ca nu ati spus de muftiu ceva.