Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:34 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

RAJA SA, campioană la atragerea de fonduri europene Felix Stroe - „Este imposibil ca apa să aibă TVA de 24%, la fel ca parfumul Chanel”

ro

12 Jun, 2015 00:00 1061 Marime text
De la demararea la nivel naţional a Programului Operațional Sectorial de Mediu - 2007 - 2013, SC RAJA SA s-a implicat în mod semnificativ în absorbţia fondurilor europene. În prezent, RAJA SA a atras, în total, 11,3% din bugetul alocat la nivel naţional prin POS Mediu, Axa Prioritară 1, compania reuşind să absoarbă 3,2 miliarde de euro. Din 2010 până în prezent, RAJA a obţinut finanţarea a şase proiecte.
 

SC RAJA SA Constanţa are particularitatea, comparativ cu unităţile similare din ţară, a învecinării cu Marea Neagră şi a activităţilor economice unicat din acest areal: 93% din apa furnizată beneficiarilor este extrasă din subteran, ceea ce presupune costuri mari generate de consumul de energie electrică. În plus, RAJA Constanţa are în exploatare 17 staţii de epurare ape menajere, în timp ce, în unele judeţe, activitatea de epurare ape uzate este abia la început.
 
Potrivit conducerii RAJA SA, compania derulează contracte cu fonduri europene a căror valoare se ridică la suma de 290 de milioane de euro, finanţarea asigurată de operatorul constănţean fiind de 417.524.000 de lei. 14 proiecte sunt în implementare, având ca termen-limită 31 decembrie 2015, valoarea lor fiind de 741.601.176 de lei, din care cofinanţarea suportată de RAJA ajunge la aproape 145 de milioane de lei.
 
La data de 22.10.2010, S.C. RAJA S.A. Constanţa a încheiat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, Contractul de Finanţare nr. 102835/22.11.2010 pentru Proiectul: „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare  în regiunea Constanţa – Ialomiţa”. Din cadrul acestui proiect face parte şi proiectul  „Executarea branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare în regiunea Constanţa - Ialomiţa”. Lucrările propuse a se realiza cu finanţare comunitară nerambursabilă prin POS Mediu 2007-2013 sunt localizate în aria de operare a SC RAJA SA, în următoarele localităţi din judeţele Constanţa şi Ialomiţa: Agigea, Cernavodă, Cobadin, Corbu, Cumpăna, Eforie, M. Kogălniceanu, Limanu, Lumina, Medgidia, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, Tuzla, Valu lui Traian, Dridu şi Fierbinţi.
 
Contractul de lucrări CL 2RB implică „Extinderea reţelei de alimentare cu apă, execuţia branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare în regiunea Constanţa“, care vizează 15 localităţi: Techirghiol, Limanu, Eforie, Tuzla, Agigea, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Ovidiu, Corbu, Cobadin, Mihail Kogălniceanu, Năvodari, Medgidia şi Cernavodă - 26.254.704,01 lei, iar termenul de finalizare este noiembrie 2015.
 
În toate cele şase proiecte cu finanţare europeană derulate în prezent de RAJA SA, aproximativ 260 de milioane de lei au fost contribuție proprie. Banii au fost folosiți pentru modernizarea mai multor stații de epurare și pentru extinderea rețelei de apă și canalizare.
 
„SC RAJA SA Constanţa are o particularitate comparativ cu unităţile similare din ţară: 93% din apa furnizată beneficiarilor este extrasă din subteran, ceea ce implică costuri mari generate de consumul de energie electrică. Cu toate acestea, RAJA este singura companie din ţară care nu colectează taxă pentru apa meteorică, ceea ce înseamnă un cost al apei redus cu aproximativ 10%. De asemenea, în ceea ce priveşte preţul apei - de 4,3 lei fără TVA, RAJA se situează pe locul 13 din totalul de 42 de operatori. Şi trebuie ţinut cont şi de faptul că RAJA nu captează apa dintr-un izvor de munte, ci o extrage de la sute de metri adâncime, cu costuri substanţiale. Coroborate, aceste informaţii ar trebui să spună multe despre profilul SC RAJA SA“, a declarat directorul Felix Stroe, în contextul unei conferinţe de presă.
 
De asemenea, directorul RAJA SA a ţinut să precizeze că, odată cu scăderea de la 1 iunie a TVA-ului pentru alimentele de bază, acelaşi lucru ar fi trebuit să se întâmple şi cu preţul apei. „De câţiva ani mă zbat să fie redus TVA la apă la 9%. Este imposibil ca apa să aibă TVA de 24%, la fel ca parfumul Chanel, ca motorina sau ca autoturismele de lux“, a declarat acesta. „Vă mai expun un aspect: o sticlă de 0,5 litri de apă costă în magazin 2 sau 3 lei. RAJA SA aduce 2.000 de astfel de sticle până la ultimul etaj al blocului, cu un cost total de 4,3 lei plus TVA“, a conchis directorul RAJA SA, Felix Stroe.

Ti-a placut articolul?

Comentarii