Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe urmele Rezoluţiei DNA în cazul Nicuşor Constantinescu Peste 15 milioane de lei pentru asociaţiile şi cluburile sportive din judeţ, în 2012. Află despre ce cluburi este vorba (documente)

ro

18 Jan, 2014 00:00 1964 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Constanţa au început miercuri urmărirea penală faţă de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu. Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori rezultă că există date şi indicii temeinice potrivit cărora Nicuşor Constantinescu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, dispunând efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane de euro).
 
ZIUA de Constanţa şi-a propus să meargă pe urmele Rezoluţiei DNA, iar în ediţia de astăzi vom dezvălui numele asociaţiilor şi cluburilor sportive cărora CJC le-a alocat fonduri financiare în 2012. Acest demers nu este întâmplător! La punctul doi din cadrul Rezoluţiei DNA se reţine faptul că Nicuşor Constantinescu a efectuat pe parcursul anului 2012 plăţi nelegale în valoare de 13.305.000 lei, reprezentând plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive. Procurorii susţin că finanţarea şi plăţile au fost efectuate numai în baza hotărârilor CJ Constanţa (instituţie condusă de învinuit), cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii numărul 360/2005 care reglementează regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi a prevederilor Legii numărul 69/2000 a Educaţiei fizice şi Sportului.
 
Cei mai mulţi bani au ajuns la Clubul Sportiv de Handbal
 
Potrivit hotărârilor CJC, în anul 2012, Nicuşor Constantinescu a alocat 15.150.000 de lei unui număr de 11 cluburi, fundaţii sau asociaţii sportive, iar potrivit procurorilor suma de 13.305.000 lei reprezintă plăţi nelegale. Suma totală de 15.150.000 de lei a fost repartizată de şeful CJC după cum urmează: Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean (3.000.000 de lei pentru promovarea şi sprijinirea sportului), Clubului Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa (1.700.000 de lei), Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa (4.000.000 de lei), Club Sportiv Volei Municipal Tomis Constanţa (1.000.000 de lei), Clubului Sportiv Rugby Club Judeţean Farul Constanţa (2.000.000 de lei), Clubului Sportiv Baschet Club Farul (600.000 de lei şi 900.000 de lei), Clubului Sportiv Baschet Club Farul (1.000.000 de lei), Asociaţiei Club Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010 (300.000 de lei), Clubului Sportiv Universitar Neptun al Universităţii Maritime Constanţa, Secţia de handbal feminin (600.000 de lei), Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa (50.000 de lei pentru implementarea rugby-ului la nivelul şcolilor din Constanţa).
 
Eroare materială de 10.000 de lei, sesizată după trei luni
 
În cadrul şedinţei din data de 6 februarie 2012 a fost iniţiată de Nicuşor Constantinescu Hotărârea numărul 33 privind îndreptarea unei erori materiale din HCJC numărul 269/2011 referitoare la alocarea unei sume Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa. Astfel că în februarie 2012 se decide să se aloce suma de 1.510.000 de lei clubului sportiv. Pe 20 octombrie 2011, Nicuşor Constantinescu propunea prin Hotărârea 269 alocarea a 1.500.000 de lei pentru acest club, pentru ca în februarie 2012, la mai bine de trei luni distanţă, să recunoască o eroare materială de 10.000 de lei în minus.
 
Alocările au continuat şi-n 2013
 
Nicuşor Constantinescu a continuat să aloce bani acestor asociaţii, cluburi şi fundaţii sportive şi-n 2013. O parte dintre acestea au primit aceleaşi fonduri, altele mai multe, după cum urmează: Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean (1.200.000 de lei pentru promovarea şi sprijinirea sportului), Clubul Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa (1.480.000 de lei), Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa (3.000.000 de lei pentru susţinerea clubului şi 1.130.000 de lei pentru susţinerea activităţii competiţionale), Clubul Sportiv Rugby Club Judeţean Farul Constanţa (1.500.000 de lei), Asociaţia Judeţeană de Rugby Constanţa (50.000 de lei pentru selecţia şi formarea elevilor din mediul rural), Asociaţia Rugby XV Constanţa (800.000 de lei pentru promovarea şi sprijinirea activităţii rugbystice în judeţul Constanţa), Clubul Sportiv Baschet Club Farul (730.000 de lei), Clubul Sportiv Universitar Neptun al Universităţii Maritime Constanţa, Secţia de handbal feminin (600.000 de lei), Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010 (300.000 de lei), Fundaţia Farul - Sport 2008 Constanţa (25.000 de lei pentru organizarea evenimentului care a marcat împlinirea a 35 de ani de la stabilirea recordurilor naţionale în probleme de atletism, de către Ilie Floroiu), Clubul Sportiv Top Spin – 08 Constanţa (626.500 de lei), Asociaţia Judeţeană de Handbal Constanţa (45.000 de lei pentru realizarea proiectului „Şi eu vreau să fac handbal”).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii