Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O adolescentă a murit înecată, în Mamaia Cristinel Dragomir - „Pentru salvamari, fondurile de la bugetul de stat vin în august“

ro

28 Jun, 2014 00:00 2587 Marime text
O adolescentă de 14 ani a fost salvată de la înec de nişte localnici. A doua zi însă, vineri, la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, fata a decedat, deoarece inhalase prea multă apă. Probabil că tragedia nu s-ar fi întâmplat dacă pe plaja din Mamaia ar fi existat salvamari. Deocamdată, nu există fonduri pentru plata acestora.

Ieri, după şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Constanţa, vicepreşedintele Cristinel Dragomir a declarat că salvamarii vor fi plătiţi abia spre sfârşitul sezonului estival. „Ca în fiecare an, pentru salvamari, fondurile de la bugetul de stat au venit prin luna august. S-au făcut demersuri la Ministerul Finanţelor şi la cabinetul prim-ministrului.  Avem promisiuni că se va rezolva odată cu rectificarea bugetului, care se va face la sfârşitul lunii iulie. Nu trebuie să intrăm în panică. An de an lucrurile aşa au stat“, a spus Dragomir.

„Salvamarii trebuie să fie plătiţi de cei care au plajele în administrare“

Reamintim că, luna aceasta, la Constanța a fost prezent vicepremierul Liviu Dragnea, care s-a întâlnit cu reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. El a declarat că, din punctul său de vedere, salvamarii nu ar trebui să mai fie plătiți din fonduri guvernamentale, ci de către cei care administrează plajele, fie că vorbim despre ABADL, fie că vorbim despre primării. În acest sens, Dragnea a declarat: „Mă gândesc foarte serios la un act normativ. Salvamarii trebuie să fie plătiți de cei care au plajele în administrare“. Vicepremierul a adăugat că, atunci când procesul de descentralizare va fi încheiat, „plajele vor ajunge în mod firesc la autoritățile locale“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii